Nimic nu-mi scapă, sunt capabil să acord atenție fiecărui detaliu important din text.

Am fost uimit adesea să văd, în special în filmele de acțiune, cum ar fi, de pildă cele cu Liam Neeson, cum la un moment dat eroul principal își aduce aminte mai târziu în desfășurarea acțiunii detalii vizuale pe care până atunci le ignorase, iar acest lucru se întâmplă cinematografic, sub formă de imagine sau flash detaliat din memorie. Din punct de vedere practic, medical sau cum doriți, acest lucru este imposibil, pentru că mintea nu înregistrează faptele în memorie așa cum o fac camerele de filmat.

Asemeni viselor, imaginile de memorie pe care ni le formăm în minte sunt simplificate. Ele conțin lucrurile cărora le-am dat importanță, iar dacă aceste lucruri trebuie să fie legate cumva de un context, în absența unui reper în memorie, acea legătură este artificial inserată acolo, de regulă plecând de la materialul avut la îndemână. De pildă, dacă ne amintim forma unui pod care ne-a impresionat în vreun fel, pentru că nu am dat importanță stâlpilor de susținere de pe maluri, la nevoie mintea noastră îi va planta acolo, folosind modele înmagazinate din experiențe anterioare.

Știți care este partea frumoasă? Uneori mintea nici nu poate să deosebească partea pe care a memorat-o de cea zămislită pentru a umple spațiile goale. Poți să juri că așa a fost!

Memoria omului nu este ca o cameră de securitate care să îți permită să revizualizezi o întâmplare pentru a căuta detalii la care nu ai fost atent în momentul respectiv. Ceea ce nu ai reținut atunci este pierdut, basta.

De aceea avem patru evanghelii, nu doar una. Cea mai importantă perioadă din istoria omenirii, cea în care Fiul lui Dumnezeu a umblat printre oameni, trebuie consemnată de oameni diferiți, care au privit faptele din amplasamente diferite, care au rămas în minte cu lucrurile la care au fost atenți. Nepotrivelile, spun eu, fără să fie nevoie să mă credeți și să mergeți mai departe cu vorba, sunt și rodul faptului că memoria umană lucrează așa cum lucrează, reținând o parte din ce a fost, ca memorie propriu-zisă, și (re)construind partea nememorată, la care nu am fost atenți, din elemente plauzibile.[1]

A fi atent este un lucru mare, în multe privințe. Exemplului de mai sus, cu memoria, i se pot adăuga și altele în care atenția își spune cuvântul asupra calității judecăților noastre. Problema este, însă, alta: în general, nu suntem atenți, iar atunci când încercăm să o facem, tot nu este suficient pentru a pretinde că am prins totul.

Străduindu-ne chiar să fim cât mai atenți la toate, ne lovim de limitările minților noastre. Ați auzit, desigur, de puncte oarbe. Nu le putem reține pe toate, iar ceea ce am reținut este și ceea ce rămâne, nimic mai mult. Cu timpul, volumul de date reținut, oricum, o să scadă, pentru intervine minunata uitare…

În orce analiză textuală această atenție nedesăvârșită ne poate juca feste. Pentru a o contracara, ne folosim de instrumente de evidențiere a cuvintelor importante și a relațiilor dintr ele. Ne folosim și de metode secvențiale de abordare, prin care periem cuvânt după cuvânt, frază după frază, reconstituim structuri, precum cele chiastice (superbe, dacă mă întrebați pe mine), ordonăm sensuri, extragem idei și schematizăm relații între acestea. Nu în ultimul rând, facem corelații între acest pasaj și altele, pentru a consolida o idee, un mesaj, pentru a găsi suport explicativ sau pentru a provoca o confruntare între texte ce par să se contrazică.

Mai nou, dispunem și de o gamă tot mai potentă de instrumente de lucru pe calculator, care ne ajută cu operații care odinioară erau fie imposibile, fie mari consumatoare de timp: motoare de căutare, dicționare, enciclopedii, interliniare, comentarii, hărți, felurite cărți și tratate.

Toate sunt bune și frumoase, negreșit, dar haideți să recunoaștem că mintea noastră cam tot aceea este. Selectivitatea subiectivă este una dintre însușirile ei, iar această selectivitate nu se manifestă asupra întregului pachet de date posibil, ci întotdeauna asupra unei părți a acestuia. Asta înseamnă că demersul interpretativ, care niciodată nu este separat de memorie, locul de unde îmi iau tot ce am citit și studiat până la momentul zero, cel în care studiez, nu poate fi decât unul selectiv.

Avem puncte oarbe și în lectura Bibliei. Unii dintre noi se comportă de parcă ea este alcătuită din Epistola către Romani, iar restul cărților sunt prefața și epilogul. La fel stau lucrurile și cu Efeseni, mai puțin cu cele patru evanghelii. Alții respiră cu ochii lor doar Apocalispa.

Iar dacă și în studiu fac așa cum fac uneori când vă povestesc o întâmplare din vremea armatei, spunându-vă și ceea ce îmi amintesc și ceea ce cred că îmi amintesc, atunci rezultatul devine unul la fel de credibil. Căci el nu cuprinde doar ceea ce știu, ci și punctele mele oarbe, nu doar ce am citit cu atenție, ci și ce am ignorat, nu doar ce am memorat, ci și ce cred că vine din memorie, fiind de fapt o închipuire a minții mele.

[1] Gândiți-vă numai cu câte haine cu totul imaginare am îmbrăcat o mulțime de istorii relatate în evanghelii, de la Naștere la Înviere! Toate „reale”; unii ar băga mâna în foc pentru ele. Știți că magii n-au fost la iesle, de fapt? Că nici un evanghelist nu zice despre Magdalena că ar fi fost prostituată? Că Isus n-a predicat doar odată „Fericirile”?