Întrebarea nu este retorică, nu vă grăbiți. Ea caută un accent mai aparte, un semn distinctiv, un indicator către o expresie pe care o auzim destul de des folosită în aprecieri de natură sociologică. Este nevoie de un steguleț, altfel ne încurcăm. Credeți-mă, i s-a întâmplat unui prieten.

Căci avem „creștini de duminică”, „creștini devotați”, „creștini culturali”, „creștini progresiști”, „așa-ziși creștini”, creștini de formă”, „falși creștini”, „creștini carnali” (sau „firești”), „creștini duhovnicești”, „creștini adevărați”, creștini totali”, „creștini radicali”, toate bine lămurite și clare în mintea noastră, a tuturor, fie că suntem … creștini, fie că doar ne amuzăm din tribune.

Dar în cel privește pe creștinul practicant, nu, nu cred că știm ce înseamnă cu adevărat.

El trebuie să fie, mi-o spune intuiția, acel creștin care face ceva