Mai îngrijorător decât faptul că teoriile conspiraționiste care sufocă pereții rețelelor în aceste zile propagă atâtea inepții și neadevăruri, îmbrăcate în hainele expertizei unor savanți persecutați în numele unei științe pe nedrept numite astfel, este contextul sistemic creat de aceste teorii, neprielnic nici măcar opiniilor pertinente sau informațiilor adevărate distribuite de aceștia. Nici cele mai de bun simț adevăruri nu decolează ca atare de buzele unui conspiraționist, el transformându-se în materiale de o substanță similară cu cea a inepțiilor de care sunt înconjurate.

Adevăruri spuse pe jumătate, informații false (dar folositoare), aluzii gratuite. Lenea de a verifica înainte de a distribui. Indiferența față de acuratețea istorică și/sau științifică. Toate acestea năpădesc rotițele mărturisirii, blocându-le.

Nu ne mai aude nimeni funcționând, așa că imităm noi sunetul de rigoare: tic-tac, tic-tac, tic-tac.

Însă un ceas care nu funcționează nu poate fi crezut nici măcar atunci când, din întâmplare, arată ora exactă.

Există un ceas al adevărului, iar acesta nu se oprește niciodată. Nu prea dispui de alternative: ori ți-ai ordonat agenda după bătăile lui, ori ești bătut de vânt, o jucărie a sorții. Clipă de clipă. Nu te joci cu timpul celor din lumină: acum indici spre ora exactă, acum o ascunzi.

La un moment dat, nu voi mai auzi nici un tic. Atunci o să tac, pentru că nu va mai fi nimic de spus. Atunci vom privi împreună, cu uimire, spre orologiul care nu a încetat să ne spună cum e timpul, care e ritmul acela după care o viață merită să își alinieze pașii. Miezul nopții, vor zice unii. Poate că așa este, dar nu contează, căci timpul oficial nu va fi citit de pe orologiile noastre.

La început a fost Ceasul.