Într-o ficțională, totuși folositoare sub aspect intuitiv, reprezentare a poziționărilor aproapelui față de noi, în baza unui sistem care, precum cel ce precedea revoluția coperniciană, îl are pe EU în centru, ceilalți parcurgând traiectorii elipsoidale în jurul propriei noastre icoane, se poate spune că ne complacem într-o dantescă rânduire a damnaților și a binecuvântaților, pe nivele și hăuri, pe ceruri așezate unul peste altul, cei mai de jos fiind aceia care au săvârșit multe rele de neimaginat, apoi, mai sus, cei cu care nu am vrea să fim comparați, să fim asociați în vreun fel, în înaltele sfere putând fi regăsiți cei ce ne admiră fiecare frântură de gând, cei ce, asemeni lutului, se lasă modelați după dreptarele neprihănirii noastre, saltimbancii și rapsozii, fără a-i uita (se poate?) pe cei mai mulți locuitori ai Purgatoriului, mucenicii fără nume ai mărturisirii noastre, cărora le-ar fi mai de folos dacă și-ar petrece eternitatea acolo, pentru că din focul damnării înspre lumina pozitivei afirmări se mai poate trece, de asemenea și invers (vai, vai!), fapt care implică o grozavă instabilitate soteriologică, în timp ce siguranța pomenirii, împreună cu Împărăția de rigoare, le este destinată celor ce nu ne vor supraviețui, pentru că nici nu au trăit cu adevărat vreodată în inimile noastre.

Numa` zic.