Un film surprinzător, despre care nu auzisem înainte. L-am descoperit cu totul întâmplător, frunzărind oferta unui canal de streaming. Deși este un pic mai lung decât filmele noastre de toate zilele (are cam vreo două ore și jumătate), l-am sorbit cu o mare plăcere până la derularea genericului final.

Filmul se bazează pe o istorie reală a unor părinți care se luptă pentru sănătatea băiețelului lor, un copil inteligent și simpatic, cam de vreo șase-șapte anișori, diagnosticat cu o boală degenerativă mult prea rară pentru a fi cunoscută și pentru a fi studiată cum se cuvine de către specialiști (adrenoleucodistrofie, dacă tot sunteți curioși). Nu este o tumoare ci, mai degrabă o problemă de metabolism, cauzată, se pare, de niște deficiențe genetice. Finalul anunțat de către doctori este decesul, într-un timp de grație ce nu depășea doi ani de zile. În acest timp, datorită unor procese involutive ireversibile, creierul bolnavului își pierde capacitatea de a funcționa normal, acest fapt lăsând urme vizibile în asupra întregului organism.

În disperarea lor, cei doi părinți sunt nevoiți să preia în mâinile lor responsabilitatea de a căuta soluții pentru a împiedica producerea inevitabilului: încep să învețe medicină, biochimie și genetică, organizează un prim simpozion internațional despre afecțiune, încearcă să impulsioneze desfășurarea de studii clinice, caută furnizori pentru produse de sinteză etc. De menționat faptul că suntem prin anii 1984 – 1987: nu avem încă Internet, așa că întreaga muncă de documentare se face prin consultarea de materiale arhivate în biblioteci de specialitate.

Nu vă spun mai multe din poveste, savurați-o și voi; în ciuda seriozității temei, fimul nu este melodramatic. Simți că ești condus într-o altă direcție (ai răbdare până la final și vei afla despre ce este vorba).

Nick Nolte și Susan Sarandon sunt impecabili în rolurile lor (actrița a și primit niște nominalizări onorante pentru prestație). Soluția de a distribui un actor american cu rădăcini germano-britanice în rolul unui nativ italian pare neinspirată, mai ales că accentul acestuia este scos în evidență, pe alocuri fiind rostite și replici în italiană. Poate că De Niro, Al Pacino sau chiar un John Turturo au fost luați în calcul, dar aveau alte lucruri mai bune de făcut. Îl mai întâlnim în distribuție și pe Peter Ustinov, într-un rol în care, spre mulțumirea mea, nu i-a solicitat reportoriul de grimase.

George Miller pare a fi un regizor mai potrivit pentru Mad Max-uri. Iată-l, însă, punându-și expertiza la lucru într-un film construit pe un tip diferit de scenariu, cu un ritm bazat în primul rând pe tensiunea creată de urgența căutării unei soluții-miracol. Câteva din soluțiile alese pentru a zugrăvi această tensiune, în special prin construcția cadrelor și prin tranziții, ne ajută să ne apropiem de personaje și de dramele pe care le înfruntă cu discreție, ca pe un pământ sfânt.

Acest sentiment al sacrului, așezat pe noblețea unei iubiri de părinte care transcende obișnuitul, cu riscul de a fi percepută uneori chiar ca fiind irațională și nebunească, este întreținut și de o coloană sonoră aleasă pe sprânceană. Amintesc din ea Adagietto-ul din Simfonia a V-a de Gustav Mahler, minunatul Adagio pentru coarde de Barber (a mai fost el în multe altele, dar ca să nu vă fierb: The Elephant Man, Platoon, Amélie, S1m0ne) , Concertul pentru violoncel de Elgar, câteva corale liturgice de Paști etc.

Ca și cum ai păși într-o catedrală a iubirii …

Asta este, cred eu, ideea filmului: să ne spună o poveste, dar nu ca pe o melodramă, deși toate datele constitutive sunt acolo, ci ca pe o liturghie. Rostul melodramei este să ne facă să plângem cu cei ce plâng. Fiind o liturghie, rostul acestui film este să ne conducă într-o închinare adusă Pruncului venit în lume ca să ne aducă speranța într-o viață cu adevărat frumoasă.

Vă recomand să puneți deoparte două ori și jumătate pentru a-l viziona fără întreruperi. Indiferent de perspectiva confesională care vă modelează trăirea înaintea lui Dumnezeu, aveți șansa de a-l vedea ca pe un act al închinării. Puține filme oferă astfel de șanse.