Ciudat ... mă simt atât de obosit și totuși ceva mă împinge să nu mă odihnesc, ci să scriu. A trecut ceva timp de la ultimele rânduri așternute și deși simt durere în fiecare parte din corp nimic nu se compară cu durerea pricinuită de vorbele tale... și doare atât de tare încât aș vrea să nu mai exist. Mă întreb dacă tu știi că dintre toți pe tine te-am iubit cel mai mult și... din toți tocmai tu ai fost aceea care mi-a facut cel mai mult rău... și mai ciudat e că tot pe tine te iubesc cel mai mult deși mi-ai greșit enorm... Simt cum ard dar totuși e prima noapte când îmi e frig... dar nu ești aici să mă încălzești cu îmbrățișarea ta sau să îmi răcorești fruntea cu un sărut... Am sacrificat tot ce am avut pentru tine și as face asta din nou cu zâmbetul pe buze ... dar cred că pentru tine aș fi același nebun care e acolo doar să te ridice când cazi și să îți fie alături când iți este greu dar pe care să nu fi nevoită să îl privești și altfel... Și dacă va trebui să aștept o eternitate ca tu să mă înțelegi atunci sunt pregătit căci în ziua în care o vei face tot nu v a fi prea târziu. Nici nu știi cât imi e de greu și odată cu ziua de mâine nici nu vei mai putea afla... Nu știi cât m-au rănit vorbele tale... și ce mi-ai cerut... Și nu știi cât doare că nu pot să spun "Te Iubesc!" altcuiva...