O siluetă neagră se tot perinda prin fața geamului de care stropii de ploaie se spărgeau zgomotos formând mici râușoare cristaline ce se adunau la baza pervazului. Un arc luminos brăzdă cerul nopții urmat de o bubuitură puternică și silueta se opri. La lumina fulgerului puteai observa clar un bărbat cu fruntea și brațul stâng sprijinite de geam. Era Lisser ce încerca parcă să străbată cu vederea perdeaua de întuneric și să privească cerul așa cum obișnuia să facă în fiecare noapte. Langă el, pe măsuța de lucru, aceleași obiecte de care nu se îndura să se despartă zăceau împrăștiate. Flaconul ce conținea pastilele sale pentru inimă era vărsat pe masă dar întreg. Cedase... ? Nu mai dorea oare să lupte? Părea să aibă privirea unui om înfrânt și un calm de nedescris în același timp. Se oprise de minute bune în fața ferestrei fără să schițeze un gest, înmărmurit ca o statuie. Deschise larg fereastra și lăsă aerul rece să-i cuprindă trupul. Privea acum rătăcit în gol...
- Oare tu chiar ai uitat... ?