Dacă credeți că acea breșă masivă a lui Georgescu până taman în vintrele democrației originale românești, fluturându-l pe Dumnezeu ca slogan electoral și făcând apel la puterea iubirii ca strategie de guvernare, a fost un fel de accident creștinoid, izvorât din niște sporadice reminiscențe de factură legionară pe care le credeam uitate și depășite de veacuri, ei bine, v-ați înșelat.  

Există semne tot mai clare ale faptului că în România creștinismul se dovedește a fi (din nou) un bun instrument electoral, cu atât mai mult cu cât, iată, în Statele Unite el a mai propulsat un uns al Domnului pe scaunul prezidențial.

Victor Ponta se dorește a fi un fel de epigon georgescian, în vorbă, chiar și în port. Cum, însă, șansele sale sunt destul de mici, mă grăbesc să îmi ațintesc privirea asupra unui portdrapel mai demn (sic!) al idealului mai sus menționat.

Crin Antonescu, căci la el mă refer, a sărit deja la beregata progresiștilor, separând apele: cine e cu noi e conservator, băiat valabil, marfă de calitate, iar ceilalți sunt de partea hidrei progresiste; așa se separă apele, le spunea el, atât pesedeilor, cât și peneliștilor, pentru a-I convinge că talerul nu poate să indice decât în direcțiile decretate de el.

În politica de la noi nu mai există stânga și dreapta, ci (doar) conservatorism și liberalism.

Iar șeful de campanie al candidatului Crin Antonescu, dl. Mircea Roșca, un frate uns cu înmiresmate alifii evanghelice, este și mai tranșant: astăzi nu mai avem deosebiri între cine e cu PSD și cine cu PNL etc, ci între cei care îl cunosc pe Dumnezeu și cei care nu îl cunosc pe Dumnezeu. Iar platforma politică a României, tot el o spune, trebuie să fie platforma lui Dumnezeu. Dacă ascultați câteva dintre prestațiile domniei sale de acum câțiva ani, la posturi TV creștine, veți avea revelația pe care am trăit-o și eu din plin, în toată aiuritoarea ei desfășurare de fundamentalisme populiste: Călin Georgescu e un copil, iar adevăratul președinte pentru care ar merita să se isterizeze masiv nu doar TikTokul, ci toate rețelele Românicii noastre, din Australia până în Hololulu, este acest minunat frate Roșca.

Având în vedere ambivalența comportamentului celor ce alcătuiesc acest hibrid PSD-PNL, mimând un pro-europenism exemplar și în același timp căutând a sorbi fără preget fiecare cuvințel care iese din gura lui Trump sau a vreunuia dintre locotenenții săi, cred că aceasta este turnura politică a zilei în țara noastră: urmărirea cu trup și cu suflet, vot cu vot, a fantasmei creștinoide.

Dacă există, totuși, o frână – vă previn, nici mie nu-mi vine să cred că spun asta – în calea instaurării împărăției pe care o visează toate aceste hiene îmbrăcate în cămășuțe de lupi (cu cravată!) și încotoșmănite în piei de oaie aceasta constă în imposibila uniune întru dreapta credință dintre ortodocși și sectanți. Iată că, în tot răul, Dumnezeu mai pitulează și un bine, căci prea suntem săraci, la pungă, la minte sau cu duhul…