3 martie.

Pana azi, o zi despre care nu am stiut mare lucru. Intamplator am aflat ca este ziua scriitorului. Nu stiu nici pana in acest moment daca ma pot denumi astfel, insa stiu ca de cativa ani incoace, asta imi place sa fac, atunci cand simt ca ma sufor in propriile-mi ganduri, atunci cand simt ca lumea asta, prea mare si prea prinsa in propriile-i capcane, ma absoarbe cu totul. Si am atatea momente pe care le traiesc din ce in ce mai acut.

Am cautat sa ma lipsesc de lume. Am crezut ca ascunzandu-ma intr-o carapace, nici mai mica, nici mai mare, voi fi la adapost de tot ceea ce ma inconjoara si ma consuma, uneori inutil. Am dat deoparte sentimente si infrangeri sufletesti, insa niciodata nu am dat deoparte oamenii care au contribuit in egala masura la cresterea si descresterea mea ca om.

I-am tolerat si le-am cautat scuze atunci cand poate nu meritau. I-am ascultat atunci cand poate urletul meu interior era mai puternic decat o avalansa pornita de la 5000 de metri. Am dat deoparte timpii mei si durerile mele, cautand sa le intind o mana, cand poate tot ceea ce ar fi meritat era un sut in fund. Am scris despre lume si am trait prin lume. Uneori mai anost, mai inghesuit intr-un spatiu care nu ar fi putut adaposti nici macar o umbrela. Alteori mai adanc, mai supus si mai inchis decat cerul acesta care ne apasa.

Indiferent ca am trait sus sau jos, am fost mereu cu ochii deschisi si cu mintea aproape de tot ceea ce ma inconjura. Am alergat dupa o naluca. De prea putine ori as putea spune ca am fost o pasare Phoenix, insa am stiut ca de oriunde m-as renaste, viata va fi infinit mai aspra, dar mai grozava.

De fiecare data cand ma gandesc cum am inceput sa-mi creez in minte parghii care sa ma indrepte spre o literatura, mai mult sau mai putin plina de simboluri si de profunzime, imi amintesc ca si cum ar fi ieri, prima ora de limba romana din clasa a V-a, cand prof. de romana ne-a spus ca scriem un eseu plecand de la motto-ul “un val se sparge, moare, dar cate picaturi se nasc”. Facand un exercitiu de memorie, cred ca pot spune ca si atunci, ca si acum, am scris, cu resursele pe care le detineam, despre viata. Asa cum o intelegeam atunci. Asa cum mi se arata ea mie. Prea mult nu stiu daca am evoluat, insa stiu ca si acum ma aflu tot in mijlocul unei mari involburate.

Azi, cand as putea sa scriu despre orice m-a determinat pe mine sa ma apuc de scris, as vrea sa scriu despre omul care m-a ajutat si care m-a impulsionat sa pornesc pe un drum, pe care inca de la inceput nu l-am inteles pe deplin, asa cum nu as putea spune ca il inteleg nici acum.

Janet, astazi as vrea sa scriu despre tine. Caci fara tine, nu as fi ajuns acum in lumea asta, a oamenilor de litere, insa e o lume atat de frumoasa si de incapatoare, incat pana si eu imi pot gasi un locsor. Imi amintesc toate tezele, lucrarile si cartile citite. Imi amintesc toate orele de limba romana si toate momentele in care, ascultandu-te cum povesteai cu maiestrie si emotie despre limba si literatura, dar mai ales despre literatura vietii, iti marturisesc ca mi-ai insuflat si nu doar ca un dascal, dorinta de a fi acolo unde erau toti cei despre care studiam. Toti cei pe care ii citeam si de care ma gaseam fascinata. De dragul tau, am citit si am scris despre Eugen Ionescu, am patruns intr-o alta lume, a omului de litere.

Astazi, cu aproape 20 de ani mai tarziu, stiu ca daca ar fi sa o iau de la capat, as porni pe acelasi drum. Ar fi trebuit sa intuiesc inca de pe atunci ca lumea asta a scriiturii si a literaturii, de orice fel ar fi ea, nu este una usoara. Ca cererile sunt uneori prea mari pentru potentialul nostru intelectual si uman, insa, in definitiv, cine poate spune, incercand sa rememoreze cel putin douazeci de autori pe care i-a citit sau studiat in timp, care e potentialul lumii in care ei au trait sau au scris?!

Stii, acum, in vremurile astea prea matematice si prea analitice, cand intrebi pe cineva ce a mai citit, arareori primesti un raspuns despre vreo carte care sa fie altceva decat un self-help, o parodie a vremurilor sau pur si simplu o revista de taraba. Asa ca imi caut in tot felul de review-uri carti care aduc ceva in existenta celor ce le citesc. De cele mai multe ori, insa, gasesc review-uri despre carti premiate si pe care mi le cumpar si le citesc cu sufletul la gura, incercand sa patrund intelesul acela care le-a facut demne de o medalie. Si ma cam pierd si sunt dezamagita.

De la tine am invatat sa citesc carti care nu apar pe toate retelele ca fiind best-seller-uri, ci carti care te duc intr-un loc de unde mintea si sufletul devin cu adevarat subiecte de mari ecranizari.

Poate mica mea literatura nu va ajunge niciodata atat de bine cotata, insa mi-ar placea sa stiu ca patrunde acolo unde doar un cunoscator poate ajunge.

Iti multumesc.

Pana cand voi ajunge pe treapta cea mai inalta a existentei mele literare, as vrea sa stii ca toate treptele pe care le-am urcat pana acum au fost fost atinse de valul care se zdrobea de mal in mii de picaturi.