3 martie.

Pana azi, o zi despre care nu am stiut mare lucru. Intamplator am aflat ca este ziua scriitorului. Nu stiu nici pana in acest moment daca ma pot denumi astfel, insa stiu ca de cativa ani incoace, asta imi place sa fac, atunci cand simt ca ma sufor in propriile-mi ganduri, atunci cand simt ca lumea asta, prea mare si prea prinsa in propriile-i capcane, ma absoarbe cu totul. Si am atatea momente pe care le traiesc din ce in ce mai acut.

Am cautat sa ma lipsesc de lume. Am crezut ca ascunzandu-ma intr-o carapace, nici mai mica, nici mai mare, voi fi la adapost de tot ceea ce ma inconjoara si ma consuma, uneori inutil. Am dat deoparte sentimente si infrangeri sufletesti, insa niciodata nu am dat deoparte oamenii care au contribuit in egala masura la cresterea si descresterea mea ca om.

I-am tolerat si le-am cautat scuze atunci cand poate nu meritau. I-am ascultat atunci cand poate urletul meu interior era mai puternic decat o avalansa pornita de la 5000 ...