Vine o vreme în viață când simți că nu mai poți; când simți că oricât de mult ai încerca să înaintezi pe un teren nebătătorit, pe care ai încercat din răsputeri să îl aduci la standardul unui drum de cel puțin talie județeană, nu mai poți continua. Simți cum toate încercările tale de a-l netezi, de a-l asfalta nu vor duce nicăieri. Și asta pentru că pe drumul acela oricum nu circulă nimeni. Și tot ce ai face tu ar fi să îl scoți din circuitul agricol și să îl introduci în intravilan.

Am asfaltat atâtea drumuri în viața mea de până acum, cât nu are toată țara asta la un loc!!! Am dăruit atâția ani din viață doar încercând să construiesc, să rânduiesc, să aduc la o linie a supraviețuirii cele mai neînsemnate poteci, cele mai absconse, cele mai nepietruite sau cele mai noroioase. Ani, nu luni! Am căutat de fiecare dată cel mai bun constructor, cele mai bune materiale, chiar dacă asta m-a sărăcit și m-a epuizat d...