Sa tot fi trecut vreo saptamana de la prima noastra intalnire, cand, intr-un acces de nerabdare si furie am pus mana pe telefon, sa-l sun pe domnul V. (asa o sa-l intitulam de aici inainte) sa-l intreb in ce stadiu se situeaza cu problema mea. Are de gand sa ma ajute? Are de gand sa nu ma ajute? Orice ar fi, macar sa stiu.

Domnul V. este un tip extrem de ocupat de felul lui. Acum, nu stiu daca chiar asa stau lucrurile sau asta era ceea ce trebuia sa ajunga la urechile mele.

Mi-a raspuns la telefon cam sec, probabil deranjat de tonul meu tafnos si de sirul de intrebari pe care le aveam pregatite in maneca.

Nu avea, din cate mi-am dat seama destul de repede, un raspuns pentru mine sau vreun mesaj care sa fi aratat ca s-a chinuit intr-o oarecare masura sa caute o solutie. Ba dimpotriva, as putea spune ca exact aceeasi detasare il caracteriza si in acest moment.

Ma tot intrebam in sinea mea: “ce fel de om e asta? Tot unul dintr-aceia care bat moneda ca ar...