Adevărat și vrednic de primit este cuvântul acela care zice că primim ce semănăm!

Oh, da, iată încă o confirmare în aceste zile: recenta tulburare produsă în media – de data asta, ca niciodată, pe suprafața întregului curcubeu ideologic: de la himerele marxistoido-(ultra)progresiste până la cele mai habotnice și înverșunate nostalgii conservatoare – din pricina admiterii unui concurent transgender, Laurel Hubbard, la Jocurile Olimpice de la Tokyo (în proba de haltere, reprezentând Noua Zeelandă).

Laurel și-a făcut tranziția de la bărbat la femeie undeva prin 2012 după care, bucurându-se de redefinirea criteriilor științifice de identificare pentru bărbați și femei în sport (IOC a făcut asta prin 2015), a cam început să domine acest sport la categoria sa de greutate. Spre bucuria unora, spre ciuda altora …

Între timp, cum era și firesc, s-au ridicat voci tot mai numeroase, atât în media, cât și din rândurile sportivelor, care să scoată în evidență inechitatea întrecerilor. Căci, afirmă candid niște doamne (deh, această problemă nu e de nasul bărbaților, mai bine stăm deoparte), bărbații au niște avantaje în competițiile de forță, datorate diferențelor anatomice de gen. Serios?

Totuși, s-au aflat și niște domni tare cumsecade în treabă: cică, sugerează aceștia, din partea IOC, Jocurile Olimpice nu includ competiții decât pentru femei și bărbați, așa că din punctul lor de vedere noțiunea de transgender e neinteresantă, superfluă. Se prezintă omul (sic!) în fața lor, iar ei confirmă, după o examinare pixel cu pixel, dacă au de-a face cu un bărbat sau cu o femeie, pe baza acelor criterii științifice pomenite mai sus, definite de niște experți grozavi, ni se spune.

Aici nu-i loc de tocmeală: Laurel Hubbard, va să zică, s-a prezentat în fața comiției și, mă credeți sau nu, vorba unui banc de Revelion din Epocă, a făcut fază la toate festele. E femeie, nu transgender, au concluzionat ei, așa că poate să participe în rând cu celelalte surate.

Numai că, repet, suratele s-au cam stropșit la faza asta – mă rog, o parte dintre ele, pentru că șanșele lor de a mai pupa medalia cea aurită s-au cam făcut praf (de stele, de orice vreți, dar numai de aur nu) . Culmea este că, deocamdată, cele mai vocale contestatare provin din țara vecină și pretină, Australia.

Zarvă mare, ce să zic.

Dacă crede cineva că de la aflarea veștii nu mai pot să dorm nopțile, că am coșmaruri și vedenii în care o halterofilă mă ia ia de toarte și mă ridică viguros deasupra capului (la stilul smuls, neapărat), că îmi înec simțul dreptății, nemilos zguduit din temelii de nemernicia celor care au zăpăcit și sportul cu aceste aberații cromatice, în esențe tari și producătoare de duioase evadări în universuri paralele, care nu au auzit încă de testorsteron, că vărs râuri de lacrimi pentru atâtea femei din naștere care acum nu mai pot concura cinsitit între ele pentru niște cununi ce se pot veșteji, că voi boicota transmisiunile de la Jocurile Olimpice în favoarea emisiunii lui Măruță, că tastatura nu-mi mai tace protestând, că țin post negru pentru izbăvirea sportului din ghearele nedreptei ideologii, că voi scrie o serie de articole pe tema „Un cromozom XX pe nedrept numit astfel”, că îmi voi risca exilarea de pe perete pentru nepotrivire doctrinară, jertindu-mă pe altarul amazoanelor olimpice, sau că eu însumi, pentru a dovedi perfidia meciului, voi participa la Olimpiada din 2024 în competiția de gimnastică feminină (întotdeuna am avut o slăbiciune pentru paralelele alea strâmbe), ei bine …

… ei bine, aflați cu stupoare că mă doare-n cot, frumoaselor, dragelor, supranaturalelor, inegalabilelor, sublimelor și cumplitelor ridicătoare de poveri și doborâtoare de ștachete! Vi s-a făcut dreptate. Eu cred că acum, dar abia acum, sunteți egale cu noi. Am resitat noi ce am rezistat, ne-am apărat patriarhia cu sudoare, cu gingășie, cu misoginism tradițional, cu capitalism feroce și cu anti-sexo-marxism inchizitorial, ce versete bine extrase din context și cu imagini care fac cât o mie de cuvinte: nu mai putem. Ridicăm steagul alb, asta e.

Ați înfrânt!

Vi se dă ce ați cerut, chiar mai mult decât atât. Felicitări!

Iar acum eu mă simt … uite, cam așa:

Oops! Sorry!

Până când Mesi va avea de luptat – umăr la umăr (să nu-mi aud discuții!) – cu o femeie pentru balonul ăla care în rotunjimea lui poate să se învârtă până și în poarta Germaniei dacă vrea, spre ciuda tuturor cucurbeielor … dorm liniștit, căci feminismul lucrează pentru mine.