Viata orientalului nu se incheie odata cu moartea corpului fizic; viata occidentalului se termina odata cu moartea. Cand corpul moare, occidentalul moare odata cu el. De aceea, el se teme foarte tare de moarte. Din cauza acestei frici, occidentalii fac toate eforturile pentru a-si prelungi viata, mergand de multe ori pana la absurd. La ora actuala exista nenumarati oameni care vegeteaza prin aziluri. Acestia nu traiesc; au murit de mult, dar sunt tinuti in viata de medici si de medicamente. Ei continua sa se agate de viata prin orice mijloace.
Teama de moarte este incredibila: odata mort, te-ai dus pentru totdeauna si nimic din tine nu va mai supravietui. Si asta pentru ca americanul nu cunoaste altceva decat corpul. Daca nu cunosti decat corpul, te poti considera foarte sarac. Mai intai te vei teme tot timpul de moarte, iar cel care se teme de moarte se va teme inclusiv de viata, caci moartea si viata sunt atat de strans legate incat cine se teme de una, se va teme si de cealalta. Viata este cea care da nastere mortii; de aceea., daca te temi de moarte, cum ai putea iubi cu adevarat viata? Moartea va fi tot timpul prezenta. Daca ai convingerea ca moartea reprezinta sfarsitul, atunci viata ta va fi o continua
alergatura. Moartea se apropie cu fiecare clipa, asa ca nu ai cum sa fii rabdator.
Asa se explica mania americanilor pentru viteza; totul trebuie facut cat mai repede, caci moartea se apropie, asa ca lucrurile trebuie rezolvate urgent. Inainte sa mori trebuie sa te indopi cu cat mai multe experiente posibile, caci dupa ce ai murit nu vei mai putea face nimic.
Totul porneste de la o mare neintelegere, care creeaza in mod firesc angoasa, anxietate.Daca nu exista nimic care sa supravietuiasca trupului fizic, atunci orice ai face, nu poate fi ceva profund. Orice ai face, nu vei fi satisfacut.
Daca moartea reprezinta sfarsitul si nimic nu ii supravietuieste, viata nu poate avea nici ea vreo semnificatie. Totul pare un film prost, povestit de un idiot, plin de zgomote si de violenta, fara vreun inteles.
Mintea orientala stie ca ea se afla in corp dar nu este una cu el. Orientalul isi iubeste corpul. Acesta este caminul sau, casa sa. El nu se impotriveste corpului, caci ar fi absurd sa te opui casei tale, dar nici nu este un materialist. Este realist,dar nu si materialist. El stie ca in realitate, nimic nu moare. Moartea vine dar viata continua.
Camus a scris ca singura chestiune metafizica esentiala pentru om este sinuciderea. Personal, sunt de acord cu el. Daca trupul este singura realitate si nu exista nimic in interiorul lui care sa-l transceada, evident ca sinuciderea devine singura problema la care merita sa te gandesti. In fond, de ce sa nu te sinucizi? De ce sa mai astepti pana la varsta de 94 de ani? De ce sa mai suporti atatea suferinte si necazuri pana atunci? Daca tot o sa mori, de ce sa nu mori astazi? De ce sa te mai trezesti din nou dimineata? Pare atat de inutil!
Asadar, pe de-o parte, americanii alearga in permanenta dintr-un loc in altul pentru a acumula experienta, pentru a nu rata nimic. Ei alearga in jurul lumii, dintr-un oras in altul, dintr-o tara in alta, dintr-un hotel in altul. Alearga de la un guru la altul, de la o biserica la alta, vesnic in cautare, caci moartea se apropie. Pe de o parte exista aceasta vanatoare constanta, aceasta cursa nebuneasca, iar pe de alta parte, convingerea interioara profunda ca totul este inutil- caci moartea ii va pune capat. Indiferent daca ai fost bogat sau sarac, inteligent sau prost, un mare amant sau nu, ce conteaza? Moartea ii pune capat sii ii aduce pe toti la acelasi nivel: pe intelepti si pe prosti, pe sfinti si pe pacatosi, pe cei iluminati si pe cei redusi la minte- toti se intorc in pamant si dispar. La ce bun toate astea? Ce conteaza daca esti un Buddha, un Iisus sau un Iuda? Iisus a murit pe cruce, iar Iuda s-a sinucis a doua zi, si amandoi au disparut in pamant.
Pe de alta parte exista teama ca tu poti da gres si altii pot reusi, dar si convingerea ca chiar daca obtii ceea ce ti-ai propus, nu ai rezolvat nimic. Oriunde ai ajunge, nu ajungi de fapt nicaieri, caci moartea vine si distruge totul.
Mintea orientala traieste in corp, iubeste corpul, il celebreaza, dar nu se identifica cu el.Orientalul stie ca el este esenta, ca exista ceva in interiorul lui care va supravietui mortii, ceva etern, pe care timpul nu-l va putea distruge. El a ajuns la aceasta concluzie prin meditatie, prin iubire, prin rugaciune. Simte acest lucru cu toata fiinta lui. De aceea el nu se teme. Nu se teme de moarte, pentru ca stie ce este viata. Nu vaneaza fericirea, pentru ca stie ca Dumnezeu ii trimite milioane de sanse de a o atinge, asa ca nu trebuie decat sa se lase in voia lor.
Priviti copacii; acestia sunt adanc inradacinati in pamant, nu se pot duce nicaieri, si totusi sunt fericiti. Evident, ei nu pot vana fericirea, nu pot pleca in cautarea ei. Sunt inradacinati in pamant, nu se pot misca, dar nu vedeti ca sunt fericiti? Nu simtiti bucuria lor atunci cand ploua, marea lor multumire atunci cand vantul le sufla prin frunzis? Nu simtiti dansul lor?
Cercetatorii moderni afirma ca daca gradinarul isi iubeste plantele, acestea simt si se bucura. Daca iubiti un copac si va apropiati de el acesta va fi fericit, ca si cum s-ar apropia un prieten drag. La ora actuala exista instrumente stiintifice care pot verifica daca un copac este fericit sau nu. Ei vibreaza in ritmuri diferite. Daca vine un dusman-un taietor de lemne, un tamplar- copacii se tem, se simt tulburati, se agita nespus. Oamenii de stiinta mai afirma ca daca tai un copac, toti ceilalti copaci din padure plang si tipa. Iar acest lucru este valabil nu numai in ceea ce priveste copacii, ci si pasarile. Daca ucideti o pasare, copacii vor incepe sa planga in agonie. Dar ei sunt inradacinati; nu pot pleca nicaieri. Si totusi, viata vine la ei.
Acesta este modul de intelegere al orientalilor; ei cred ca nu este necesar sa pleci nicaieri. Este suficient sa stai sub un copac, asa cum a facut Buddha; Dumnezeu a venit la el. Buddha nu s-a dus nicaieri; s-a limitat sa stea sub un copac.
Totul vine catre noi; noi nu trebuie decat sa lasam aceste lucruri sa vina la noi. Voi ati creat atat de multe bariere, si cea mai mare dintre ele este alergarea.
Intrucat sunteti intr-o continua alergatura, atunci cand viata vine si va bate la usa, voi nu sunteti niciodata acasa. Sunteti altundeva. Cand viata ajunge intr-un loc, voi ati plecat deja. Ati fost in Katmandu; cand viata ajunge in Katmandu, ati plecat deja in Goa. Cand viata ajunge in Goa, voi va aflati deja in Poona. Iar cand viata va ajungein Poona, voi veti fi in Philadelphia. Si astfel, voi urmariti viata si viata va urmareste pe voi, dar de intalnit, nu va intlaniti niciodata.
De aceea, sfatul meu este acesta: fiti, doar atat, fiti. Si aveti rabdare.
Osho "Farmacie pentru suflet"