Mulți oameni se cred buricul lumii – cred că cu ei pornește și se termină totul pe pământ.

Pot fi recunoscuți ușor: turează motoarele mașinilor și vor să treacă mereu primii, pentru că se găbesc, că doar sunt cei mai ocupați sau importanți oameni din lume. Își ridică garduri compacte de peste 2 metri înălțime, chiar dacă așa își îmbolnăvesc câinii de anxietate, ținându-i singuri într-un spațiu restrâns și izolați de orice alte interacțiuni. Iau decizii fără să se gândească la alții – uneori nici măcar la copiii lor, pe care îi tratează mai degrabă ca pe niște posesiuni, nu ca pe niște oameni mici în devenire de oameni mari.

Toate aceste exemple pe care le vedem în jurul nostru ar trebui să ne convingă de „puterea” oamenilor. Din nefericire, nu arată decât modul iresponsabil în care unii oameni aleg să trăiască – fără vreun interes față de alții sau de viitor , ci doar față de propria persoană.

Este drept că multe curente de gândire ne îndeamnă să „trăim clipa” (Carpe diem!), să trăim în momentul prezent (mindfulness), să ne bucurăm de fiecare zi. Dar acest stil de viață nu exclude nicicum respectul față de alții – din prezent sau viitor – fie că este vorba de oameni, natură sau orice alte ființe care ne înconjoară, văzute sau nevăzute.

La ce duce disprețul? Părerea mea este că duce la vulnerabilizarea sporită a oamenilor. Cu toții depindem enorm de ceea ce și cât consumăm, cu prețul exterminării sau consumului excesiv de resurse.

„Motivul pentru care nu ne vom confrunta cu problemele noastre cu mediul înconjurător este că noi suntem problema. Nu sunt corporațiile acolo, nu sunt guvernele, ci noi. Noi suntem cei care le spunem corporațiilor să facă mai multe lucruri și să le facă cât mai ieftine și cât mai de unică folosință. Nu mai suntem cetățeni. Suntem consumatori. Așa suntem denumiți. Este ca și cum ai fi alcoolic și ai nega că ești alcoolic. Negăm că fiecare dintre noi este problema. Și până nu ne confruntăm cu această problemă, nu se va întâmpla nimic. Deci, există o mișcare pentru a vă simplifica viața: cumpărați mai puține lucruri, dețineți câteva lucruri de foarte bună calitate, care durează mult timp și care sunt multifuncționale.” (Yvon Chouinard)

De exemplu, când nu mai avem acces la facilitățile uzuale (apă, curent electric, acces la internet etc.), înțelegem (sau ar trebui să ne dăm seama) că fiecare dintre noi nu poate trăi singur, ci avem nevoie de ajutorul tuturor celorlalți.

Când cumpărăm mai mult decât putem mânca și apoi aruncăm mai mult de jumătate din ce am cumpărat, putem spune că am cheltuit banii noștri și avem dreptul să facem ce vrem noi cu ei, dar în fapt am risipit munca și resursele care ar fi putut fi utilizate și în alt mod, nu doar pentru a ajunge la mormanul de gunoi.

Nu vreau să culpabilizez toată omenirea, dar este cert că fiecare dintre noi avem partea noastră de vină. Nu spun nici că mă aștept să fim cu toții perfecți, căci aș fi ipocrită – cum nici eu nu sunt perfectă, nu le-aș putea cere nici altora așa ceva.

Dar cred sincer că putem face câte ceva, fiecare la rândul nostru și în modul nostru.

Și nu doar că putem, ci ar și trebui să facem – să nu mai irosim ce nu putem crea, să nu mai consumăm în exces resursele existente, să ne limităm apetitul de a cumpăra în neștire, să nu mai tăiem copacii și să aruncăm gunoi peste tot, iar fiecare ar putea continua această enumerare cu propriile idei.

Evident că vulnerabilitatea omului vine din conștientizarea limitată a realităților înconjurătoare. Unii cred în fel de fel de conspirații abracadabrante, alții nu concep să iasă din stereotipurile și prejudecățile acumulate în mediul în care trăiesc, unii cred că le știu pe toate – deși nu înțeleg clar ce se întâmplă în jurul lor – cert este că toate aceste comportamente fără legătură cu gândirea critică și cu o atitudine de dispreț față de ceilalți conduc la vulnerabilitate și la diminuarea încrederii în oameni, societate, comunitate. Adică la anomie, ar spune unii. Iar de aici la legea junglei nu ar mai fi decât un pas.

Cum să acționăm? Cu respect, aș spune. Respect față de oameni, respect față de legi, respect față de natură. De-abia pe locul doi ar veni drepturile – căci ce ar fi drepturile în lipsa unor obligații care să creeze lumea în care am putea trăi mai bine?