zid, ziduri – substantiv de esență tare
Unele ziduri se cer întârite, căci sunt menite a proteja ceea ce e de mare preț, iar altele trebuie dărâmate până la ultima piatră, pentru că despart ceea ce Dumnezeu vrea să unească. A face diferența între acestea, iată înțelepciunea!
Confuzia noastră în privința lor este alimentată de dimensiunea socială a proiectelor. Adevăratele ziduri se construiesc de către comunități, fie ele orașe, confesiuni, generații, clase sociale, națiuni…
E adevărat, se poate vorbi și despre ziduri personale, un exemplu, fie el doar simbolic, fiind chiar această tulburătoare operă a celor de la Pink Floyd. Eu cred, pe deoparte, că în acest caz zidul funcționează ca un cod, cu limitele și efectele de rigoare, iar pe de alta că în The Wall ambele dimensiuni – comunitară și individuală – sunt strâns împletite, inseparabile. Zidul înălțat de Pink este alcătuit din cărămizi pe care le adună din lume, din relațiile cu oamenii care își lasă amprenta peste destinul lui.
Dar zidul, fie că protejează sau obstrucționează relații, prin relații se construiește. Punem la temelia lui de toate, de-a valma: valori, angoase, semnificații, prejudecăți, amintiri, speranțe. Și, asemeni pildei celor din vremea lui Neemia, fiecare își vede de porțiunea ce i s-a dat, în dreptul casei sau odăii lui, până la odaia de sus din colț, până … Adică, deși zidul crește pe nesimțite, fiecare știe ce face și cât, nimeni nu lucrează peste normă sau după mintea lui. Căci, recunoaștem sau nu asta, știm ce avem de pus deoparte, până la ultimul centimetru.
Aaron a aruncat aurul în foc și, zice el, nu se știe cum de a ieșit de acolo un vițel de aur, numai bun de folosit în închinare. Nu tot astfel e cu zidurile: ele se fac după un proiect, nu după ureche.
Și uite așa v-am păcălit încă odată, printre ziduri: dincolo de ele ascundem și separăm fie realități din sfera sacrului, fie fantasme din sfera ideologicului. Uităm adesea acest aspect și privim doar la zid. Nu e mare lucru, niște cărămizi și mortar. Nu merită să vorbim despre ziduri, să cheltuim energii spre prea-pomenirea lor. Astfel, pierdem esențialul.
Așa deosebim, licuricilor, zidurile de înălțat de cele sortite dărâmării, privind cu băgare de seamă la ceea ce se află în spatele lor.
Nu am zis că va fi ușor.
