De sinele meu stă în ştreang Întunericul preacucernicContemplând infinitul ce nu i se cuvineSoarele îşi potopeşte lacrimile dogoritoareLepădând seninătatea unor Timpuri“- Ce creatură a zămislit haosul?În ce baptiseriu din Styx fost-am sfințită în tenebre?”Repausate stele se oglindesc pe rebeliunea cutremurată a razelor lunii,Testimoniu al decadenței abisului care îmi curge prin vene;Sinele nu se descinde prin nucleare şi nalte raiuri,Adoră să adaste în purgatoriuTrăgându-mă în lanțuri prin țărâna umedă a sentimentelor,Până ce îmi simt buzele cuvânt nămolit de amoral amorŞi sufletul jupuit de pe sâni întru suavă pervertire.Colbul paşilor mei sunt ombre necartografiateAle stării de a fi eu cu mine în Ea.Scrijelite epitafuri îmi plagiazăRenegatele taine când noemele mi se înfiripă...Renaşterea la care sunt chemată de simfonia corvilorTrezeşte întrebări:“- Oare au putrezit sensurile răspunsurilor?Care este tipologia continuită�