Ziua se ivește ca o noapte lividă, o altă fee ce se jăluie...
Corbii priveghează frunzele ruginii, de țărână spânzurate,
Iar crugurile sunt plumburi ce adastă îngândurate,
În gerul năprasnic, urbea cu sicra zorilor să învăluie.
O fantasmă, sus în foișor, stinge vitraliul de ombră și lucire.
Arborii pe alei dănțuie în șopotele simfoniei de vânt,
Madrigalul de table motorizate le răspunde-ntr-un cuvânt...
Un câine aleargă în jurul Toamnei – altă crudă nălucire,
Iar ziua se jertfește ca o noapte livi