O răspântie de gânduri stă în fața mea
Și nu știu care potecă, de o apuc, ar fi mai dreaptă;
S-aștept socotesc, o sicră, un veleat, sau poate un veac,
Din buzele muzei să vină povața pe o umbră de șoaptă.
Dar e o dezbatere mută, cu lanțuri grele pentru al meu sine,
Când adie ca o romanță, scrijelită din condeie și destine,
Doar gălăgia singurătății și, uneori, sărutul frunzelor ruginite.
Înfiorat, crepuscului își ia vioara de stele și o strunește
Cu arcușul razelor de lună cutremurate... Virtuos îm...