Privit asemeni majorității „isme”-lor pe care le cunoaștem, ecumensimul poate fi perceput ca o idee între altele, una aparent bună și folositoare, însă cu siguranță mult gândită (sau „construită”, vor spune cei ce i se opun) de oameni ai bisericii, dintre cei de vază, care se adună în ocazii speciale (consilii) și care după ce studiază împreună diferite documente mai vechi sau mai noi, în activități numite îndeobște dialoguri, emit comunicate prin care afirmă o bază a unei posibile unități creștine.

Din păcate, această idee pare să ofere credincioșilor de rând destul de puține într-ale gândirii sau ale practicii. Roadele dialogurilor ecumenice se culeg cu greu; pe deoparte, ele nu sunt lesne de găsit, nici chiar cu ajutorul unui „google”, iar modul lor de prezentare este, în general, inaccesibil celor neinițiați în tainele reflecție teologice. Se scriu cărți de promovare a dialogului interconfesional, incomparabil...