Dacă acum este o zi rece de primăvară, m-am gândit să rămân în casă şi să depăn amintiri recente despre o călătorie în inima Scoţiei, în Edinburgh. Fiecare are probabil propria părere despre această ţară, dar pentru mine era un tărâm al poveştilor cu elfi, zâne, dealuri şi cetaţi misterioase, oameni neînfricaţi şi băuturi bune. Adică exact ceea ce am văzut prin diverse filme sau am citit prin cărţi. Prin urmare, dorinţa de a verifica cum este în realitate Scoţia era mare.

Cu o mână de prieteni, în regie proprie, am plecat într-o joi către regatul Scoţiei. După un zbor de aproximativ patru ore am făcut cunoştinţă cu aerul rece al Edinburgului. Am plecat direct către centru în ideea de a folosi cât mai eficient după-amiaza pe care o aveam la dispoziţie şi de la etajul bus-ului care ne transporta am strâns curioşi primele impresii. Străzi cu case cu un etaj trase la indigo, ferestre mari pentru a capta lumina cât mai bine, cu curţi micuţe în care plantele de tot felul sunt aranjate cu grijă fără a forma vreun aranjament anume şi cu garduri mici. Este un peisaj urban pe care l-am văzut şi în alte părţi ale Regatului Unit, însă diferenţa era că aici aceste case sunt placate cu piatră, plină de funingine, spre deosebire de alte zone unde aceste case sunt acoperite de cărămidă aparentă. Arhitectura este simplă, bazată pe simetrie şi mohorâtă din cauza fumului care înnegreşte tot, dar, cu toate acestea, foarte plăcută ochiului. Dacă tot sunt la acest subiect, întreg oraşul privit de sus, nu oferă privelişti cu clădiri înalte, cum ar fi blocurile. Sunt case individuale şi apartamente, dar cu înălţime potrivită, fără a deranja privirea. Singurele construcţii care înţeapă cerul sunt turlele bisericilor, foarte multe, majoritatea în stil gotic. Afumate şi acestea, bineînţeles! Ordinea specifică saxonilor se manifestă peste tot şi mie mi se pare foarte frumoasă.

Centrul este marcat de un simbol al oraşului, monumentul numit Scott care nu este afumat, este negru de-a dreptul. Este un reper foarte bun, cu ajutorul lui ne puteam orienta în toate direcţiile.

După o mică pauză la o cafea în gara Waverley am stabilit un traseu mai scurt, numai bun pentru cele câteva ore de mişcare rămase din acea zi. Prin urmare, am plecat să vedem Marea Nordului, oraşul Edinburgh fiind port pe coasta estică a Regatului Unit. Ne-am mişcat destul de energic, deşi venirea aici ne-a costat o noapte de nesomn. Însă altfel nu te puteai deplasa pentru că temperatura de afară era cu prea puţine grade peste zero, iar vântul tăios accentua senzaţia de frig. Cu toate acestea, plimbarea pe strazile oraşului ne-a arătat faptul că primăvara era mult mai vizibilă aici decât în ţară: curţile caselor era pline de flori de sezon, ghiocei, narcise şi multe brânduşe de toate culorile. De asemenea, tufele aveau frunzele de un verde intens, ca şi cum iarna nu ar fi ajuns şi la ei. Uimitoare a fost întâlnirea unui arbust verde şi plin de camelii înflorite, ca un tablou ireal pentru acest anotimp. Portul era destul de pustiu, se vedea că era folosit mult de pescarii care probabil că aprovizionau restaurantele de aici, dar şi din restul oraşului cu orice înoată şi poate fi mâncat. După un mic traseu până la farul din apropiere, câteva fotografii cu un cer dramatic, am intrat înfriguraţi într-un loc unde puteam gusta câte ceva din roadele Mării Nordului. Astfel prima masă în Scoţia a fost, aşa cum şi trebuia, de peşte, udat cu o bere de-a locului, Pilot, craft, IPA, bună.

Pentru că deja ne depărtasem de centru şi prin zonă era Gradina Botanică, ne-am decis să trecem şi pe acolo, deşi la finele iernii nu aveam aşteptări deosebite de la acest loc. Cu toate acestea am fost încântaţi de modul în care erau prezentate plantele, de faptul că existau destul specii de sezon înflorite şi că am avut o sesiune de joacă cu veveriţele din parc, dar foarte curajoase sau poate lacome, au urcat pe noi ca pe nişte trunchiuri de copaci aşteptând, evident, să fie răsplătite cu mâncare. Se pare că populează cam toate spaţiile verzi din oraş, dacă eşti atent le poţi vedea alergând printre cregile copacilor Ne-am gândit cu jind că, dacă acum a fost foarte plăcută vizita, atunci când este totul verde şi înflorit devine un loc absolut fermecător şi de neocolit.

Timpul a trecut rapid, suntem din ce în ce mai obosiţi şi am plecat către locul pe care îl rezervasem ca să dormim. Apartamentul este situat în zona Morningside, destul de departe de centru, dar preţul a fost suficient de convenabil că să depăşim acest dezavantaj. Pentru că am ajuns la cazare, trebuie să menţionez că am avut ceva dificultăţi în a găsi o cazare la un preţ decent. Am folosit pentru căutare Booking şi Airbnb şi deşi erau suficiente variante, toate costau foarte mult, iar condiţiile de cazare neconvenabile. Poate dacă am fi început cu una-două luni căutarile de cazare rezultatele ar fi fost mai bune, deşi nu sunt foarte convisă de acest lucru.

Ca şi în Anglia sau în Irlanda de Nord, preţurile în general sunt mari pentru puterea de cumpărare a românilor. Conversia din lire în lei nu este indicată, ţi se face rău să ştii cam cât trebuie plăteşti chiar şi pentru nişte fleacuri. Acesta este principalul motiv pentru care excursiile în Regat sunt descurajante, ai parte de cheltuieli mari pentru orice. Dacă nu aveţi probleme cu acest aspect, atunci totul poate fi minunat, UK este un loc în care merită vii şi să revii ori de cât ori ai ocazia.

Acum, pentru că am punctat şi ceva la capitolul finanţe, voi spune că prima impresie despre Edinburgh a fost foarte bună, iar acest motiv, combinat cu oboseala deja acumulată, a condus la un somn profund, odihnitor şi binevenit.

Diferenţa de fus orar a fost în avantajul nostru, am dormit pe săturate şi, cu toate acestea, ceasul local arăta că suntem matinali. La micul dejun am schiţat un plan pentru această zi şi acesta începea cu castelul Edinburgh. Pentru a vizita castelul am făcut o rezervare online, iar, în acest mod, tichetul costă pentru un adult 18 lire. Dacă plăteşti online este mai ieftin cu 3 lire şi scuteşti şi timpul de stat la coadă. Cetatea, pentru că totul este împrejmuit de ziduri solide de apărare, este situată strategic pe unul dintre punctele mai înalte ale oraşului, asigurând o vizibilitate foarte bună în toate direcţiile. Aici ai multe de făcut şi de văzut, este un spaţiu în care poţi petrecere câteva ore bune încărcându-te cu informaţii despre impresionanta istorie a Scoţiei, strâns legată de cea a Angliei în cele mai multe situaţii. Palatul regal, Piatra destinului, tezaurul Coroanei, tunul care trage o salvă în fiecare zi la ora 1, muzee dedicate batalioanelor speciale scoţiene, Dragonii, The Scots Greys, degustare de whiskey şi multe alte minunăţii care te fac nici să nu ştii când trece timpul. Din loc în loc, te opreşti şi admiri oraşul de la înălţime cu vedere către toate punctele cardinale. Afară este frig, stăm cu căciuli şi cu mănuşi cât trecem de la un muzeul la altul, dar suntem încântaţi şi curioşi.

La un moment dat, părăsim castelul şi o pornim, tot la pas, pe Royal Mile, arteră principală a oraşului, ea în sine o atracţie turistică. E o zonă plină de viaţă, foarte animată, cu magazine de suveniruri, pub-uri, artişti stradali, zone din care se iniţiază tururi ghidate în oraş sau în împrejurimi. Sunt multe produse specifice acestor locuri, kilturi sau costume complete scoţiene, diverse ţesături din caşmir scoţian, gentuţe, whiskey, toate prezentate astfel încât să atragă turiştii să le cumpere.

Nu uităm să intrăm în St. Giles`Cathedral sau Catedrala Sf. Egidiu, o construţie superbă, care datează cam din anul… 1124! Desigur, afumată şi ea la rândul ei, gotică, cu o turlă minunată în formă de coroană şi martoră pe parcursul a 900 de ani a unei istorii pline de evenimente şi personalităţi. Ne atrage în mod special atenţia, vitraliile superbe şi o capelă în care dantelăria lemnului ne lasă fără cuvinte. Trebuie să menţionez că multe dintre bisericile oraşului stau mai mult închise sau au şi alte destinaţii, dar aceasta este deschisă mereu şi cu acces gratuit. Nu trebuie ocolită.

Pentru că era ora prânzului am încercat să căutăm un loc unde să putem mânca. În zona centrală a fost greu spre imposibil să găsim ceva liber şi atunci am intrat pe străduţe laterale ca până la urmă să găsim un loc unde, din fericire, aveau haggis şi shepherd’s pie, cele două feluri de mâncare care ne-au fost recomandate a fi încercate, la rândul lor, udate cu bere scoţiană craft. Pe ansamblu au fost ok, ne place să testăm gusturi noi, într-o ţară nouă. Se pare că mai sunt şi altele de încercat, dar au rămas pe data viitoare.