5 octombrie 2024, Muxia – Fisterra

Am plecat pe la prânz din Muxia cu un taxi către Fisterra. De ce aşa? Ne simţeam tare obosiţi şi distanţa care ar fi trebuit să o acoperim era peste puterile noastre, aproximativ 30 km, nu pe plajă, ci prin drumuri de pământ, păduri şi coline solicitante. A mai contat mult şi faptul că a plouat cu căldarea tot drumul dintre cele două localităţi. În ultimele zile am fost puţin mai scutiţi de apa care cade din cer şi gândul că o luăm de la capăt cu umezeala nu era dintre cele mai plăcute. Prin urmare, această distanţă nu poate fi luată în considerare drept pelerinaj.

Fisterra în galiciană, Finisterre în spaniolă, înseamnă, aşa cum se vede din nume, „capătul pământului”, finis terrae, în latină. Vechii oameni au tras concluzia că această peninsulă este punctul extrem al pământului şi că dincolo de acesta nu mai este nimic decât apă. Ca şi Muxia, Fisterra este amplasată tot pe celebra Costa da Morte, locul unde multe nave şi-au găsit sfârşitul sub aceste ape.

Locul unde am dormit a fost un fel de apartament la etaj dintr-o casă cu un nivel, poziţionată chiar pe faleza Atlanticului. Povestesc despre acest loc pentru că era acolo un singur lucru care m-a facut să îl ţin minte. Livingul avea peretele care dădea spre ocean format din nişte ferestre mari, iar de pe canapea sau din fotolii vedeai doar apa nesfârşită. Asta îl făcea special, foarte special şi mă tot gândeam cum ar fi să stau într-o casă în care oceanul este chiar lângă mine, neclintit, schimbător în funcţie de vreme, anotimp sau moment al zilei, dar, în acelaşi timp, mereu tot el.

În Fisterra a plouat destul de mult, dar a fost şi timp suficient să putem vizita locurile. În prima seară am mers către o bisericuţă care oficia o slujbă special pentru pelerini. Preotul, de origine hindusă, a oficiat o slujbă puţin mai neobişnuită, într-un mod foarte prietenos şi cu multă modestie. S-a străduit să predice în trei limbi, tocmai pentru a fi înţeles de cât mai mulţi pelerini veniţi de prin toată lumea. A vorbit simplu şi din suflet şi, la final, ne-a oferit o binecuvântare fiecăruia pentru efort, dar şi pentru luminarea noastră. Nu sunt o fire mistică, dar dincolo de aspectele religioase, se simţea în preot omul care doreşte să aducă pace în sufletul fiecăruia dintre noi. Mica biserică veche de piatră, preotul tânăr, dar cu har, muzica şi emoţia noastră au făcut o seară deosebită.

(Daţi click pe fotografii să le puteţi vedea detaliile)

A doua zi în Fisterra a fost alocată unei mici excursii până la Far, aflat la o distanţă de 3-4 km de localitate. Însă, înainte de a porni la drum, am avut grijă să obţinem toţi Finisterriana, pentru că pelerinii care ajung la Cape Finisterre pot obține acest certificat ca recunoaștere a eforturilor și a dedicării lor în întregirea pelerinajului. Este un simbol important pentru mulți pelerini, reprezentând finalizarea unei călătorii spirituale și o ocazie de introspecție și reflectare.

Farul este chiar în capătul peninsulei, pe un promotoriu şi este un punct de atracţie turistică nu numai pentru pelerini, dar şi pentru alţi turişti.

Mi-a plăcut mult motto-ul acestor locuri: „unde tăcerea ascunde ceva mai mult decât cuvintele”. Nimic mai adevărat, pentru că aici se pare că istoria nu a fost deloc săracă în evenimente şi plăcuţele presărate amintesc de acest lucru peste tot.

Cape Finisterre este plin de legendă și mitologie, fiind considerat un loc magic și sacru de-a lungul istoriei. Iată câteva dintre cele mai cunoscute legende asociate cu acest loc:

Altarul Soli: În perioada pre-creștină, se crede că pe Cape Finisterre se afla un altar dedicat Soli, zeita soarelui, unde triburile celtice efectuau ritualuri și oferte în onoarea soarelui.

Sfârșitul Lumii: Romanii au numit locul Finis Terrae, ceea ce înseamnă „sfârșitul lumii”. Ei credeau că Cape Finisterre era cel mai de Vest punct al imperiului lor, și astfel, un loc de mare semnificație simbolică.

Legenda Fecioarei Maria: Se spune că Fecioara Maria a sosit pe Cape Finisterre pe o barcă de piatră pentru a ajuta Sfântul Iacob în misiunea sa de a converti galicienii. Sanctuarul Virxe da Barca din Muxia este legat de această legendă.

Ritualul purificării: Mulți pelerini care ajung la Cape Finisterre participă la un ritual de purificare, arzând hainele sau butoanele lor de pelerinaj ca un simbol al curățării spirituale și a finalizării călătoriei lor.

Mare Tenebrosum: În Evul Mediu, marele ocean era cunoscut sub numele de Mare Tenebrosum (Marea Întunecată). Se credea că acesta era locul unde lumea vie se întâlnește cu lumea morții.

Mai sunt şi diverse credinţe legate de acest loc:

Legenda Cojilor de Scoică: Se spune că Sfântul Iacob, după ce a ajuns la Finisterre, a fost acoperit de scoici ca un semn divin. În prezent, cojile de scoică sunt simboluri ale pelerinajului și sunt adesea găsite pe plajele din apropiere.

Ritualul Renașterii: Mulți pelerini cred că ajungerea la Cape Finisterre simbolizează un nou început. Este obișnuit ca pelerinii să-și ardă hainele vechi sau să arunce pietre adunate de-a lungul drumului în mare, simbolizând eliberarea de greutăți și începutul unei vieți noi.

Apa de Mare Vindecătoare: Se spune că apele din jurul Cape Finisterre au proprietăți vindecătoare. Pelerinii obișnuiesc să se scalde în apele reci ale oceanului pentru a-și purifica trupul și sufletul după călătoria lungă.

Lumina Sfântă: Există o legendă care spune că în zilele senine, o lumină sfântă apare deasupra mării la apus, călăuzind sufletele pelerinilor către pacea eternă. Această lumină este văzută ca o binecuvântare și un semn că pelerinajul lor a fost acceptat de divinitate.

Piatra Milosteniei: Pe drumul spre Cape Finisterre, pelerinii găsesc adesea o piatră mare cunoscută sub numele de Piatra Milosteniei. Se spune că cei care se roagă și ating piatra vor primi binecuvântări și noroc pentru restul vieții lor.

Este o tradiție ca pelerinii să arunce pe jos anumite obiecte care le aparțin atunci când ajung la Cape Finisterre. Aceste obiecte, cum ar fi pietre, haine vechi sau alte bunuri personale, sunt aruncate ca un simbol al eliberării și al încheierii unei călătorii spirituale.

Această practică are mai multe semnificații:

Eliberarea de greutăți: Aruncarea unui obiect personal simbolizează lăsarea în urmă a greutăților, problemelor sau bagajelor emoționale acumulate de-a lungul vieții sau în timpul pelerinajului.

Purificarea: Pentru mulți pelerini, aruncarea unui obiect înseamnă purificarea și curățarea spiritului, oferindu-le posibilitatea unui nou început după încheierea călătoriei.

Ritual de încheiere: Este considerat un ritual care marchează încheierea pelerinajului și finalizarea unei călătorii lungi și semnificative.

Memorii de călătorie: Unii pelerini lasă obiecte care reprezintă amintiri de pe traseu sau ofrande pentru cei dragi, în semn de recunoștință și respect.

Ei, acum deja ştiţi multe despre Farul de la Fisterra şi poate, toate acestea, vă vor determina să ajungeţi vreodată pe acolo, pentru că locurile exercită magie. Ca şi la Muxia, am stat acolo pe promotoriu, cu ochii în zare şi am vrut să cred, preţ de câteva clipe, că am ajuns şi eu la capătul pământului. Şi, tot ca la Muxia, mi-ar fi plăcut să îmi pot întinde aripile şi să zbor ca o pasăre peste întinderea nesfârşită de ape. Se spune despre Camino că este o metaforă a traseului marcat pe cer de Calea Lactee către marginile pământului (finis terrae). Este forma pământească a unui traseu din ceruri. Mi se pare foarte frumoasă această legendă, arată dorinţa omului de a explora cerul şi nefiind în stare, şi-a creat propriul drum ceresc, aici, pe pământ.

Seara, întoarsă la locul de cazare, am revenit la realitate pentru că a fost ultima noapte în Finsterra şi prima noapte de febră din cauza unei răceli straşnice. De obicei, răcesc foarte rar şi nimic grav, dar acum s-a întâmplat şi mare tratament nu aveam la mine. Mai mult de un paracetamol, o aspirină oricum nu aş fi luat. Deci, mi-a fost rău, cu stare febrilă, durere în tot corpul şi lipsă de energie. În astfel de situaţii obişnuiesc să mă retrag, să iau o pauză şi să aştept să treacă. Dar a doua zi trebuie să pornim către Santiago de Compostela, închizând astfel triunghiul călătoriei, deci, nu este loc de retragere şi, în afară de bagaje, acum mai duc cu mine şi o răceală.

7-8 octombrie 2024, Santiago de Compostela

La SDC am ajuns cu un autobuz până la autogara din acest oraş. Afară este în continuare neprietenos, rafalele puternice de ploaie alternează cu momentele în care se mai întrezăreşte un pic de soare. Vremea a fost un factor foarte important în această călătorie. Nu doar pentru că a fost mers mult pe jos, ci şi pentru că cerul acoperit mai multe zile de nori nu inspiră defel prea mult optimism. Cu toate acestea, nu pot spune că a fost rău sau că nu mi-a plăcut, dar, probabil dacă aş fi avut nişte zile mai frumoase aş fi dat un randament mai bun. Cine ştie?

SDC este foarte frumos, cel puţin zona centrală, pe care noi am strabătut-o în lung şi în lat. Deşi cam toată perioada în care am stat aici am bolit la modul serios, cu febră, stare de rău etc nu m-am îndurat să rămân în alberg şi m-am străduit să folosesc timpul cu folos vizitând cât mai mult. Am cumpărat nişte paracetamol şi vitamina C şi m-am doftoricit cum am putut mai bine cu ele, ca să pot tropăi.

De prin oraş (click pe foto pentru detalii):

Revenind, oraşul acesta frumos, este un adevărat muzeu al barocului în aer liber, multe clădiri, biserici construite în acest stil care oferă o grandoare unică. Am mers, din nou, în piaţa din latura vestică a Catedralei, locul de unde în urmă cu câteva zile ne pornisem călătoria şi unde acum, am închis-o. Piaţa aceasta este specială pentru toţi cei care iubesc Camino, aici începe şi se încheie călătoria, visul, truda, universul paralel în care te-ai retras şi din care trebuie să te rupi ca să revii în lumea reală, cea de toate zilele. Aici începi cu emoţii şi aici termini cu emoţii şi mai mari pentru că ai reuşit. Nu am parcurs un Camino, dar am trăit la scară mai mică, pentru Micul Camino, ceea ce alţii au trăit parcurgând o aventură în toată regula. Pe de altă parte, ştiu din alte peripeţii ce emoţionant este să ajungi la finalul unei provocări atât de dorite. De asemenea, am văzut emoţia celor care intrau în piaţă şi bucuria şi uşurarea de pe chipul lor. Va fi o zi în care şi eu voi fi asemeni lor!

Vizitând catedrala am avut mare, mare noroc pentru că am văzut Botafumeiro în acţiune! Cum, nu ştiţi ce este Botafumeiro? Păi, uite aşa mă văd nevoită să deschid o altă parateză, pentru că Botafumeiro merită descrisă.

Botafumeiro este o cădelniţă monumentală prinsă de tavanul Catedralei din Santiago de Compostela. Este una dintre cele mai cunoscute tradiții și simboluri ale catedralei și este folosit în timpul unor ceremonii religioase importante.

Iată câteva detalii despre Botafumeiro:

Istoric: Botafumeiro a fost folosită încă din Evul Mediu, cel puțin din secolul al XII-lea, pentru a curăța aerul când pelerinii ajungeau la catedrală după o călătorie lungă. Inițial, obiectul a fost creat pentru a elimina mirosurile neplăcute lăsate de pelerini care nu aveau unde să se îmbăieze. Acum, din fericire, a devenit o atracţie turistică.

Descriere: Cădelniţa este făcută din bronz placat cu o strat subțire de argint, având un aspect aurit. Botafumeiro are o înălțime de aproximativ 1,93 metri și o greutate de 80 de kilograme.

Ritual: În timpul ceremoniilor religioase, cădelniţa uriaşă este atârnată de un mecanism instalat în 1604 și este pusă în mișcare de opt bărbați numiți Tiraboleiros. Cădelniţa se mișcă într-un arc de 65 de metri, atingând viteze de până la 68 km/h și înălțimi de 21 metri.

Semnificație: Cădelniţa este un simbol al purificării și al sacrificiului, iar fumul de tămăie reprezintă rugăciunile credincioșilor urcând către cer. Este folosită în special în zilele de sărbătoare religioasă, cum ar fi Ziua Sfântului Iacob și Crăciunul.

Cost: Pentru a solicita folosirea Botafumeiro într-o ceremonie privată, trebuie să se plătească aproximativ 450 de euro.

Botafumeiro este un element fascinant și impresionant al tradiției catedralei din Santiago de Compostela, oferind o experiență profundă și simbolică pentru pelerini și vizitatori.

Se pare că am avut ceva noroc, a fost plătită o astfel de slujbă în care Botafumeiro s-a putut admira în toată splendoarea ei, cum descrie arce de cerc pe deasupra capetelor noastre.

Catedrala din Santiago de Compostela este un loc fascinant cu multe atracții de vizitat. Iată câteva dintre ele:

Portico de la Gloria: Aceasta este ușa de intrare romană a catedralei, realizată de Maestrul Mateo în 1188. Este decorată cu sculpturi impresionante care reprezintă scene din Apocalipsa și figura Sfântului Iacob.

Faţada Obradoiro: Făcut în stil baroc de Fernando de Casas y Novoa în 1740, acesta este considerat cel mai bun exemplu de baroc spaniol. Fiecare dintre cele 62 de coloane ale faţadei poartă statui ale apostolilor.

Cripta Sfântului Iacob: Sub altarul baroc principal se află cripta unde se află mormântul Sfântului Iacob, patronul Spaniei. Este un loc de venerație pentru mulți pelerini.

Capela Moaştelor: Prima capelă din navă sudică, Capela Moaştelor, conține morminte ale regilor și reginelor din secolele XII-XV.

Cloisterul: Cloisterul din catedrală este un loc de liniște și contemplare, cu grădinile și statuile sale impresionante.

Biserica San Martiño Pinario: Situată în apropiere, această biserică și mănăstire este una dintre cele mai impresionante construcții gotice din Spania.

Catedrala în detalii:

Ne-am străduit să ajungem în cât mai multe locuri şi astfel am adăugat şi Muzeul Pelerinului care este tare bine organizat şi conţine foarte multe informaţii mai mult decât interesante despre istoria pelerinajului pe aceste locuri şi nu numai.

Apoi, am bătut străzile Casco Antiguo (Orașului Vechi),cu casele și palatele sale istorice. Am ajuns şi în Praza de Abastos, o construcţie veche, un loc central și vibrant în oraș, cunoscut pentru piața sa publică. Construită în 1941, aceasta este una dintre cele mai importante piețe din Galicia, fiind un centru de comercializare a produselor locale.