Eu nu zdrobesc cuvintele în palme
Şi nimănui în lume eu nu îi sunt dator,
Pe-acest pământ înconjurat de spaime
Eu scriu scuipând pe orice trădător!
Eu n-am să tac privind vânzări de ţară
Şi nu mă las de voi târât spre necuvânt,
Stiloul meu bătrân pe faţa voastră ară
Şi n-am să tac nici dincol' de mormânt!
Eu nu trăiesc ca voi o viaţă de putoare,
Sudoarea frunţii mele mai cade lin în foi,
Politiceni guşaţi cu mâini de cerşetoare
Poeţii iau stiloul şi pleacă la război!
Guverne de tâmpiţi voi nu sunteţi ai ţării,
Nu vă loviţi cu pumnul în pieptul vostru gol,
Nu vă iubeşte nimeni în lungul-lat al zării
În faţa noastră toţi, nu valoraţi un pol!
Eu nu vă creditez, politiceni corupţi,
Sub nepăsarea voastră şi tinerii ne pleacă
Rămânem pustiiţi ca nişte arbori rupţi
Cu rădăcini adânci în ţara asta dacă!
Eu n-am să tac atunci când mor bătrânii,
Aceste biete fiinţe cu paşi de figuranţi,
Dar totuşi Doamne de ce-ai creat românii
Şi i-ai lăsat în lume atât de toleranţi?!
Guverne de bandiţi, căpuşe trădătoare
De ce mai sugeţi sânge şi aur pentru voi,
Voi nu vedeţi nebuni poporul ăsta moare
Şi muribund se zbate o ţară în noroi?!
Eu n-am să tac, eu niciodată, nu!
Şi voi poeţi să nu tăceţi vreodată,
S-aveţi curaj să spuneţi: gata, stop şi nu
Şi să-nviaţi această ţară decedată!
(Poezie scrisă de LiviuS-01.12.2017-foto:internet)
