Paşte negru
Ce Paşte negru stă acum să cadă,
Aripa morţii-n sat iar a intrat
Iar ochii tăi albaştrii n-o să vadă,
Copilul...care-n lume a plecat!
Şi ochii tăi s-au stins în sărbatoare
Dar ochii mei prin lume încă sunt,
Ce joc ciudat, ce viaţă-nşelătoare
Cum să câştigi un tată în mormânt?!
Vei încolţii în iarba ce-o să crească
În toamnă vei şoptii din frunze reci,
Şi-n iarnă crucea ta o să tuşească:
Că te-am găsit şi nu o să mai pleci!
Voi mai veni să-ţi spun o poezie,
Cum tu făceai când eu eram mai mic,
Să-ţi spun că viaţa nu-i decât o nebunie
Şi că plecăm din lume cu nimic!
Eu voi păstra o vreme amintirea
Şi voi pleca apoi cum pleacă toţi,
Sătul de tot, visând la învierea,
În ţara-n care nu există morţi!
Cum să mori primăvara?
Încolţeste satul, sub zâmbetul de soare,
Cum să mori primăvara?E cu neputinţă!
Totul începe să-nvie, să zboare.
Cum să mori primăvara?Să treci în nefiinţă?!
Ai lăsat pământul arat, pe răzor păpădie
Cum să mori primăvara?Nu se poate!
Acum când totul în jur e cânt şi poezie,
Cum să mori primăvara?Nu e dreptate!
Biserica-n clopot strigă-a credinţă,
Cum să mori primăvara? Care-i eroarea?
Ce înviere, ce suliţă, ce biruinţă?
Să mori primăvara! Când râde şi floarea...
E cu neputinţă! Cum să mori primăvara?
Când preoţii ne cântă că Omul învie,
Cum să mori? Cum să mori primăvara?
Cum să îmi faci una ca asta, tată, mie?!
Candelă
Candela-şi pâlpâie lumina,
Sicriul pare-atât de greu
Şi-n mine încolţeşte vina,
Că te-am iubit în felul meu...
La catafalc mă uit aiurea
Şi nu-nţeleg de ce te-ai dus,
De ce mai freamătă pădurea,
Şi nu ţi-am spus ce e de spus?!
Încerc acum să fiu bărbat,
Să nu las lacrima să cadă,
Prin mine-atâtea gânduri bat
Şi-n ochi îmi ninge cu zăpadă...
Şi parcă-mi vine să le zic,
Că mortul de pe masă-s eu,
Că am pierdut tot şi nimic
Şi pot să mor instantaneu!
Candela-şi pâlpâie lumina,
Credinţa sta pe cruci de veci
În mine a-ngheţat şi vina,
Şi morţii sunt atât de reci...
( Poezii scrise de Liviu Simihăian-apr-mai 2019)
