Iubita mea cu palma ca de humă
Mai vino să culegem prin livezi,
Un sac întreg din colindata brumă
Şi ochi de Dumnezeu în care nu mai crezi!
Iubita mea să strângem din livadă
Doar stelele ce-n noapte au căzut,
Să facem iarăşi bulgări de zăpadă,
Ghiulele albe pentru tunul ce-a tăcut!
Şi să culegem ţurţurii de gheaţă
De prin copacii adormiţi şi muţi,
Sticloase săbii care taie-n ceaţă,
Fantome ce ne mângâie pe frunţi!
Să ridicăm cu mâna o cetate
Din cărămizi de nea şi din copaci rotunzi,
Să facem un altar pentru dreptate
Că-n primăvară iar ai să te-ascunzi!
Să spunem iar o rugă către ceruri
Că iarnă e în noi în amândoi,
Că vom murii în foarte multe feluri
În noaptea care creşte între noi!
Şi ne vom duce din această lume
Cu iarna-n piept şi ghiocei în păr,
Râzând tăcut sub cruci fără de nume
De vina noastră c-am muşcat din măr!
Şi va culege moartea cum culege,
Copii micuţi zăpadă-n mâna lor
Bătrân de-atâta frig voi înţelege
Că n-am fost zeu ci simplu muritor...
Poezie scrisă de Liviu Simihaian-13.01.2019.,foto-internet
