Nebuni suntem şi nu ne pasă
Că cerul ăsta-i tot mai greu,
Că bruma peste noi se lasă--
Prin brumă trece, Dumnezeu...
Se uscă tot ce e sub soare
Şi moartea e decor central,
Ce-aşteaptă viaţa viitoare
Din Dobrogea până-n Ardeal...
Dar nu ne pasă că e toamnă
Şi cerul se încrunta greu,
Nebuni suntem şi asta-nseamnă:
Prin frunze trece, Dumnezeu...
Şi lasă bruma-n păr să-ţi cadă
Şi frunze-n pieptul tău s-aduni,
Şi-ntreaga lume o să creadă: