Robotic îmi port paşii prin lume
pe spate cu greu duc aripi de piatră
e atâta tristeţe că-n sufletul meu
plouă trăznind cu lacrimi de gheaţă!
Îmi plouă pe viaţa de priveghi prelungit
cu amintiri închise într-un cufăr de lemn
prin vene îmi urcă o întrebare firească
ah, de ce n-am trăit, niciodată şi eu?!
De ce când mi-ai dat o floare pe stradă
creată de tine dintr-un ziar învechit
nu ţi-am şoptit să fugim împreună
în munţii eterni, să trăim fericiţi?!
Doamne, o banală floare de hârtie
atât a rămas din tot peste timp
stau aripi de piatră pe umeri de humă
şi floarea se-odihneşte într-un cufar închis...
Cu visele-nchise într-un cufăr de lemn
pun lacăt pe toate speranţele mele
mormane de gânduri din vieţi prăfuite
şi pieptul zvâgneşte: tu nu mai eşti zeu!
Privind rareori această floare de hârtie
scap lacrimi rebele pe un piept găurit
ce schimb nefiresc am făcut eu cu tine
oferindu-ţi inima pe flori care mint...
Dar tu,tu unde mi-ai ascuns inima
fată nebună cu ochii căprui?
(Poezie scrisă de LiviuS-04.05.2017-foto personale)
