Robotic îmi port paşii prin lumepe spate cu greu duc aripi de piatrăe atâta tristeţe că-n sufletul meuplouă trăznind cu lacrimi de gheaţă!Îmi plouă pe viaţa de priveghi prelungitcu amintiri închise într-un cufăr de lemnprin vene îmi urcă o întrebare fireascăah, de ce n-am trăit, niciodată şi eu?!De ce când mi-ai dat o floare pe stradăcreată de tine dintr-un ziar învechitnu ţi-am şoptit să fugim împreunăîn munţii eterni, să trăim fericiţi?!Doamne, o banală floare de hârtieatât a rămas din tot peste timpstau aripi de piatră pe umeri de humăşi floarea se-odihneşte într-un cufar închis...Cu visele-nchise într-un cufă