„Nu este despre mine (noi), ci despre Dumnezeu.”

Ai auzit, sunt convins, această proclamație definitivă, căreia îți este imposibil să îi oferi un răspuns fără te simți jenat, din pricina aurei de pioșenie ce străluce peste creștetul persoanei ce o rostește. Hai, recunoaște, nu ai un răspuns pe potriva măreței realități pe care pretinde că o reflectă. Nu te îngrijora, însă: nici eu nu am un răspuns. Nimeni nu are. Poate că există așa ceva, dar nu e de nasul nostru. Nici despre noi, ar putea spune vreun licurici mai cârcotaș …

Acesta este, prin excelență, un adevăr la fel de folositor în viață precum o tautologie (Cum ar fi aia vredincă de amvoane mari: „Dumnezeu e Dumnezeu.”). O tautologie bine meșteșugită reușește acea performanță de invidiat în orice discurs aiuritor: este adevărată, dar nu ...