„Nu este despre mine (noi), ci despre Dumnezeu.”

Ai auzit, sunt convins, această proclamație definitivă, căreia îți este imposibil să îi oferi un răspuns fără te simți jenat, din pricina aurei de pioșenie ce străluce peste creștetul persoanei ce o rostește. Hai, recunoaște, nu ai un răspuns pe potriva măreței realități pe care pretinde că o reflectă. Nu te îngrijora, însă: nici eu nu am un răspuns. Nimeni nu are. Poate că există așa ceva, dar nu e de nasul nostru. Nici despre noi, ar putea spune vreun licurici mai cârcotaș …

Acesta este, prin excelență, un adevăr la fel de folositor în viață precum o tautologie (Cum ar fi aia vredincă de amvoane mari: „Dumnezeu e Dumnezeu.”). O tautologie bine meșteșugită reușește acea performanță de invidiat în orice discurs aiuritor: este adevărată, dar nu spune nimic.

Exact așa stau lucrurile! Se înțelege că afirmația făcută despre o lucrare anume, de regulă, cu caracter misionar, „Nu este despre mine (noi), ci despre Dumnezeu ” nu poate fi sub nici un pretext sau context falsă, așa că, presupunând că încă ne mai ținem cu dinții de principiile de bază ale logicii clasice (aia, despre care se mai zice și că ar fi de bun simț), ea ar trebui să descrie o realitate. Totuși, în timp ce suntem nevoiți să o admitem adevărată, îi recunoaștem sterpiciunea. Căci în timp ce totul este, în ultimă instanță la picioarele Lui, ne rămâne loc și nouă pentru un bob de despre, mai micuț, totuși imposibil de neglijat.

Căci totul este despre toți, negreșit. Altfel, nu mai au sens nici Evanghelia, nici viața de credință, nici slujirea. Întruparea tocmai asta este, împărțirea unui „despre” dumenzeiesc celor pierduți în întuneric și uitare, despre care nu mai era nimic de spus, nimic de sperat. Iar a fi în lumină, a umbla în ea, ieșind din bezna păcatului și a neputinței, tocmai asta înseamnă, că ceva este și despre tine. Lucruri la care mintea ta nu s-au suit, pe care ochii tăi nu le-au văzut, pe care urechile tale nu le-au auzit, pe care mintea ta nu le-a imaginat sunt pregătite pentru tine de către Cel ce nu a socotit a râvni ca totul să fie despre El, ci s-a dezbrăcat de toate pentru a ni le împărți pe toate.

E (și) despre noi, asta e vestea bună.