A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi nu s-ar mai povesti. A fost odata un sat de oameni departe departe. Acesti oameni, de cand se stiau se hraneau intr-un singur fel, stateau sub copaci si asteptau sa pice fructele. Satul era plin de copaci vigurosi incarcati cu fructe si vantul de vest batea de fiecare data cu furie si scutura pomii. Si toti se hraneau si erau fericiti si transmiteau din tata in fiu modul lor de viata si de hranire. La un moment dat vantul de vest a incetat sa mai bata. Oamenii au inceput sa moara pe capete. Isi blestemau soarta si lipsa de noroc. Se credeau nedreptatiti. Se simteau ca si cum un drept suprem le fusese luat. Amenintau divinitatea si rugile se transformau in ocari. Daca pana acum vizitau copacii in fiecare dimineata cand...