Acesti oameni, de cand se stiau se hraneau intr-un singur fel, stateau sub copaci si asteptau sa pice fructele. Satul era plin de copaci vigurosi incarcati cu fructe si vantul de vest batea de fiecare data cu furie si scutura pomii. Si toti se hraneau si erau fericiti si transmiteau din tata in fiu modul lor de viata si de hranire.
La un moment dat vantul de vest a incetat sa mai bata.
Oamenii au inceput sa moara pe capete. Isi blestemau soarta si lipsa de noroc. Se credeau nedreptatiti. Se simteau ca si cum un drept suprem le fusese luat. Amenintau divinitatea si rugile se transformau in ocari. Daca pana acum vizitau copacii in fiecare dimineata cand adunau lejer fructele acum situatia se schimbase!
Si-au spus, "Trebuie sa muncim mai mult pentru asta!" si au inceput sa stea de dimineata pana seara sub copaci. Multi dintre ei au facut insolatie si au murit, ceilalti au facut rani ingrozitoare pe toata suprafata corpului.
Conducatorul satului isi frangea mainile si nu stia ce decizii sa mai ia. Cu durere in suflet a decretat" Vom sta si noaptea sub copaci! Trebuie sa ne sacrificam pentru viitorul satului nostru!" Oamenii erau epuizati, frigul noptii le intra in oase, se imbolnaveau si mai multi. Dar rezultatele nu apareau.
Conducatorul satului a decis apoi, "Vom sta cat mai multi sub un copac, poate asa forta noastra unita ne va aduce fructele dorite!" Dar nici de data asta norocul nu a fost de partea lor.
Conducatorul satului era disperat, isi spunea in sinea lui, "Doamne am facut tot posibilul pentru satul meu. Am muncit din greu pentru a obtine macar un mic rezultat. Oamenii si-au dat si viata in incercarea de a obtine hrana necesara, oare ce sa fac Doamne ca sa fie bine satului meu?"
Intr-o zi un strain si-a facut aparitia in sat. S-a uitat curios la multimea de oameni adunati sub copaci care cu ultimele puteri nu mai eraun in stare nici sa se ridice ca sa vorbeasca cu strainul. Acesta a salutat dar nimeni nu i-a raspuns. Inciudat strainul a incercat sa intre in vorba cu ei dar toti se uitau cu ochii infundati in orbite in sus catre fructele din copac. Strainul a murmurat printre dinti a intins mana catre copac si a luat un fruct in mana. A muscat din el cu pofta dar cand s-a uitat mai bine a vazut ca era viermanos. A aruncat cu dispret fructul si a plecat bombanind cu privire la insolenta satenilor si a fructelor proaste.
Din ziua aceea nimeni din satul de poveste nu a mai murit de foame.
Morala acestei povesti va las sa o gasiti voi in schimb va intreb: "Sunteti siguri ca de fiecare data cand ati avut o problema ati facut tot ceea ce trebuie pentru a va atinge SCOPUL? Sunteti siguri ca ati reusit sa ganditi tot timpul outside the box? "
