Din tot ce s-a întâmplat cu ocazia meciului Anglia – România, disputat acum câteva zile, singurul lucru care merită discutat – dacă, în adevăr, suntem atât de împătimiți de fotbal pentru a ne arunca la bătaie expertiza în formule tactice, în alcătuirea echipelor, în șuturi și preluări spectaculoare, în decizii ale arbitrilor, dar fără a uita de pasele subtile la firul ierbii – este evoluția echipelor și rezultatul.

Cine a pus genunchiul și cine nu, înainte de meci: neinteresant.

În fond, dacă susținem și apărăm libertatea de conștiință, ar trebui să ne pese nu doar de dreptul unor Stanciu și Nedelcearu de a nu pune genunchiul în sprijinul ideii de BLM, ci și al celorlalți fotbaliști de a comite gestul.

Dar eu zic că ar trebui să nu ne pese deloc despre aceste lucruri, să le privim cel mult ca pe niște fapte diverse și mărunte, și să mergem fuguța să facem aprovizionarea cu popcorn și/sau semin