Mi se pare doar mie faptul că apetitul pentru filme „Based on a true story” este de fapt nu un rezultat al foamei după ceva, al dorinței de a cunoaște fapte din trecut despre care se consideră că ar merita să fie dezgropate și povestite tuturor, al purei curiozității sau al unui ethos în care este de mare preț amintirea unor fapte inspirante, ci al unei temeri promordiale care ne încearcă pe fiecare cu privire la memorie: ceea ce nu se consemnează pe un suport care să dăinuie peste veacuri se uită, iar prin uitare, iată, ajungem să trăim ca și cum acele „fapte reale” nu au avut loc?

Până să ajungem cu toții în fericitul stadiu de a visa la cea ar putea fi, neîmpovărat de ceea ce a fost, cum tot auzim că ne cântă o păsăruică prezidențiabilă, scormonim prin memorie ca bezmeticii: încă un copilaș salvat din ghearele căpcăunului, încă un rob dezlegat din grele funii, ...