Mi se pare doar mie faptul că apetitul pentru filme „Based on a true story” este de fapt nu un rezultat al foamei după ceva, al dorinței de a cunoaște fapte din trecut despre care se consideră că ar merita să fie dezgropate și povestite tuturor, al purei curiozității sau al unui ethos în care este de mare preț amintirea unor fapte inspirante, ci al unei temeri promordiale care ne încearcă pe fiecare cu privire la memorie: ceea ce nu se consemnează pe un suport care să dăinuie peste veacuri se uită, iar prin uitare, iată, ajungem să trăim ca și cum acele „fapte reale” nu au avut loc?

Până să ajungem cu toții în fericitul stadiu de a visa la cea ar putea fi, neîmpovărat de ceea ce a fost, cum tot auzim că ne cântă o păsăruică prezidențiabilă, scormonim prin memorie ca bezmeticii: încă un copilaș salvat din ghearele căpcăunului, încă un rob dezlegat din grele funii, încă o familie reunită, încă un colț de rai smuls din mâinile domniilor nimicitoare.

Iar ce nu se mai regăsește prin cotloanele memoriei – asta este, n-ai ce-i face – e bun pierdut.

Copacul din pădure a cărui cădere nu este auzită (sau fotografiată) de nimeni nu există.

„Pics or it didn`t happen” ni se aruncă dinspre tagma scepticilor mănușa menită a scoate din foc cărbunii încinși ai mitologiei. Fair enough.

Dar aș zice că, în zilele noastre, dacă mai întâlnim vreun eveniment din trecut despre care nu s-a făcut nici un film, putem sta liniștiți: el nu este încă real. Metamoforfoza realului istoric, de la de faptul prizărit prin vreo cronică obscură la mărețul film este similară celei de care se bucură orice omidă decentă. Stadiul de cocon este, în acest caz, cel mai lung și angoasant, cel în care povestea aproape că s-a pierdut și nu mai știe nimeni despre ce s-a întâmplat, și numai o alinirere supranaturală a astrelor mai poate produce o minune, spre a o reda umanității, proaspătă, vie … reală.

Baiul cel mare stă, desigur, în mariajul dintre memorie și imaginație. Un mariaj trainic: ce a unit mintea omului, nimeni nu îndrăznește să despartă.

Așa că rectific: dacă un lucru nu a fost încă imaginat și pus într-o poveste bună, el nu există.

Acum înțelegeți de ce nu se putea fără „realism socialist” în cinema. De ce nu se poate fără „woke”, nu veți înțelege, e prea devreme. Dar moara la fel macină și acum.