Din coastele mele răzbește o pâclă de negru,
de flori ne-ncetate și fluturi pustii.
Din coastele mele un demon integru taie aripi de înger și suflete vii..
Nu pot să-mi explic nebunia din coaste,
e poate un val, poate un râu, poate-un sărut neaflat
și nici de-nțeles, n-am ce înțelege,
oricum e târziu, oricum e păcat..
Pun pielea de-o parte,
mă dezbrac ușor.
În fața ta sunt umbra timpului nemuritor care te roagă să m-atingi pe spate..
Doar fă-o!