Nu poți legifera iubirea, zicea un slogan ideologic. Ba da, se poate, așa cum poate fi legiferată și bătaia vântului. Este posibil ca briza dimineții să încalce acea lege, în mod repetat chiar, dar asta nu înseamnă că nu putem da legi după bunul nostru plac. Eventual, dacă ținem morțiș să fim ascultați și legea să fie lege, montăm panouri pentru a domestici adierile după cum este scris.

Dar au dreptate acei trepăduși ideologici: e ceva putred în ideea de a supune iubirea unor legi, cam la fel de putred precum moftul lui Xerse, marele împărat de odinioară, de a vedea Marmaraua supunându-se loviturilor sale de bici.

Dacă mă duc la piață și plătesc zece lei pentru un kilogram de mere, iar vânzătorul mă servește respectuos, poate chiar mi le alege pe cele bune și frumoase, se cheamă că Adams Smith a avut dreptate: mâna invizibilă și-a făcut datoria. Chiar dacă îmi va zâmbi, făcând toate acestea, am în fața mea un bun cetățean. Am respectat amândoi niște legi, merităm un premiu. Nu? Nici măcar un Like micuț de tot? Nț, nț, nț! Dar dacă va decide să mai pună de la el vreo două-trei mere în desagă, fără să aștepte ceva din partea mea, deși nici o lege nu i-a spus asta? Intrăm pe un alt tărâm.

Nu pentru că iubirea ar fi ca vântul, ci pentru că, asemeni unui aisberg, porunca iubirii scoate la lumină doar o mică parte a măreției sale. Cea mai frumoasă și profundă priveliște a ei stă ascunsă în adânc, ferită de ochii leneși.

Împotriva iubirii nu există lege, dar nici în favoarea ei.

Cei ce au citit cu atenție printre Scripturi înțeleg asta. Ei știu că respectarea literei poruncii nu înseamnă că toate sunt împlinite. Vechiul Testament ne-a descoperit partea vizibilă a aisbergului, după cum zice și Mântuitorul:

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii.” Matei 7:12.

Dar Același învățător zisese și:

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? (Matei 5:44-46)

Dar, Doamne, nici o lege nu mă poate obliga să le fac pe acestea! De ce complici lucrurile?

Așa este, ne-ar zice El. Totuși, ce-ar fi dacă …

Nici o lege nu L-a obligat pe El să ia chip de rob, să coboare între noi, să îndure câte a îndurat și să-și dea viața pentru mântuirea noastră. Totuși, a făcut-o.

Perfecțiunea iubirii e mult dincolo de articole, prevederii și directive. O găsim în acel spațiu guvernat, ne spune Ricoeur, de logica supra-abundenței, acolo unde ceea ce este drept nu este și destul, unde omul experimentează cu realitatea iubirii, nu umbra ei canonică

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48)

Oh, da, ca să nu uit, îmi pare rău pentru voi: nici perfecțiunea nu se legiferează.

Toate acestea se trăiesc, se cultivă duhovnicește în truda uceniciei, pe urmele cuiva.