Se spune că, într-o zi cu soare, lupul cel mare și rău a fost uns drept căpitan al pazei de la stâna din deal. A aplicat pentru o slujbă și, pentru că cei de la Resurse Umane (sic!) sunt la puși la punct după toate normele curente de bune practici și combatere a discriminării, iată că i s-a acordat chiar lozul cel mare.

Are toate calitățile: privire ageră, auz fin, colți ascuțiți, gheare puternice și un urlet care va băga negreșit groaza în musafirii nepoftiți. Am putea spune, la o adică, că îi întrece în ferocitate pe cei mai mulți dintre câini. Ce paznic mai bun ți-ai putea dori pentru oițe?

 Acestea, îngrijorate nevoie mare, au început să behăie duios, cu moderație, ca să nu le fie anulate loturile de pe pășune: „Oare e de bine, de rău?”. Dar, asta este: la vremuri noi, blănuri noi.

Dar eu o să spun acum ceea ce oile nu au curajul să spună: lupului îi cam lipsesc instinctele de păzitor. Ba, o s�...