O lume fără umbre este, de fapt, o lume fără soare.

În sens firesc, orice umbră este o expresie a clipei prezente, a unui acum existențial. Privesc înaintea mea și văd umbra. Ridic o mână, umbra îmi răspunde. Dispare soarele, dispare și umbra. Apoi, umbra pe care am făcut-o pământului cu câteva clipe în urmă nu mai există, iar în ce privește ziua de mâine, nu pot garanta nimănui prezența umbrei mele pe acest pământ, poate că nu va soare, poate că nu voi fi eu …

De fapt, umbra scoate în evidență două prezențe, pe a mea și pe cea a sursei de lumină. Ea reflectă dinamica unei relații: acum umbra mea este mică, pentru că lumina este deasupra creștetului meu, dar iată că crește tot mai mult, se alungește amenințător, poate pentru că mă apropii de ea, poate pentru că se anunță un asfințit…