Ai terminat munca și te îndrepți spre casă. Te gândești cu teroare la cum a mai trecut o zi și simți cum timpul ți se scurge neverosimil, fără să poți face ceva, doar să-l mai încetinești. Aceeași alee, aceleași flori, același gard ruginit și banca galbenă. Scoți cheile de la apartament, pregătești tagul de la interfon și, îngândurat, te întrebi ce o să mai mănânci azi și ce vei face cu timpul rămas din acea zi. Verifici poșta, îndrepți covorul de la intrare, urci două trepte, citești contorul de gaz, după care introduci cheia în ușă.

Observi că e încuiată doar o dată. Intri, iar o lumină caldă și mirosul de mâncare proaspăt gătită te acaparează. Te uiți în stânga și, în bucătărie, cu părul strâns și un zâmbet blând, îți spune:

— Bună!

În sufragerie, motanul așteaptă cuminte rândul la porția de iubire, iar din capătul apartamentului se aud pași și o fericire imensă se îndreaptă spre tine cu glasul său cristalin:

— Tati! Tati!

Te înseninezi la față, o apuci și o ridici la piept, îi săruți obrazul și îi miroși părul cârlionțat. Ești acasă, iar nimic rău nu ți se mai poate întâmpla. Privești în gol și nu realizezi încă toată minunea ce se petrece în jurul tău. Îi dai drumul și fuge înapoi spre camera ei.

Îmi dau jos geaca, mă descalț și mă duc să-mi sărut stâlpul familiei. O iubesc enorm, și ochii ei, deși mincinoși câteodată, acum reflectă doar iubire. O sărut de parcă ar fi ultima dată când o văd și o iau în brațe. Râde și îmi spune că am noroc de față, ea mă ajută și nu o lasă să mă uite. Râdem amândoi, iar ea mă trimite la baie să mă pregătesc de cină.

Trec prin sufragerie, televizorul merge în surdină, mă duc spre baie, mă schimb de haine, mă spăl, iar când deschid ușa, mă lovește o liniște teribilă.

Nu e nimeni în casă.

Totul e rece.

Culori monotone, liniște mortuară, și nimeni care să alerge fericirea pe care o visam. Doar un suflet de motan care îmi cerșește iubire atunci când interesul îi e mâncarea.

Unde am greșit în povestea asta? Unde am scăpat esența unei vieți împlinite? Ce decizie am luat greșit, de trăiesc doar umbra unei vieți paralele? Pe cine am ales greșit, încât să ajung aici?

Unde îmi e culoarea, mirosul de mâncare proaspăt gătită, sentimentul de iubire, fata în boxeri albi? Unde-mi iese sufletul?

De ce trăiesc visul ăsta urât, din care nu mă mai pot trezi la realitate? Care mai este realitatea, de fapt?

Cine sunt eu?