Am mai revenit și pe aici puțin, nu mi-am mai scris de mult. Stăteam zilele astea intr-un moment de luciditate mintala, ca am întrat intr-un cerc fantezist al vieții mele. Nu îmi place deloc cum îmi curge viata în momentul asta, rătăcit printre săruturi ocazionale fără pic de sentimente și aventuri prin diferite paturi incomode. As putea spune ca sunt intr-o stare deluzorie, ce-mi mănâncă zile fără sa le dea vreun sens. 

Ce sens ar mai putea da, atunci când un sfert din viata ta constienta a fost o teapa ordinara a unui suflet pereche fals? 

Hm, ce cuvinte mari rostite la un moment dat de oameni mici. 

Încerc sa-mi găsesc motivația zilnic, o rutina și în mare parte reușesc sa astup un gol care îmi lipsește cel mai mult. Munca, sala, acasa. Se tot repeta acest cerc, adâncind parca tot mai mult groapa dintre suflet și starea robotica ce o am. 

Exista o singura ea, ce ușor, ușor mai așează câteva paie sub inima, insa intre jocul ei și teama mea nu cred ca va reuși sa depună suficient pentru a reaprinde un foc ce cândva ardea maiastru. Nu mai am încredere, iar frica de a fi din nou abandonat a lăsat o cicatrice mult prea adâncă sa nu îmi amintească de sentimentele trăite. 

Sunt bine, cu jumătate de gura, sunt bine. Încă pierdut prin spațiu, după căutarea unui noi reper, lucrând în același timp la mintea și sufletul meu.