Pentru ca nimeni să nu se laude înaintea Lui, El a făcut totul, de la început până la capăt, așa că nimeni nu se poate prezenta în lume cu ceva meritoriu despre sine, despre credința proprie, despre ceva ce ar putea arăta ca o recomandare înaintea Celui Preaînalt, căci doar El poate zice, împlinindu-le pe toate, fără a tăgădui realitatea de netăgăduit a atotcuprinzătoarei Sale participări la făurirea mântuirii, privindu-și în ochi odrasla smulsă din ghearele beznei, „Credința ta te-a mântuit.”, rămânând cu totul drept și vrednic de primit în teologia-I.[1]

[1] Ca Fiu întrupat lui Dumnezeu, ca om, Isus a făcut teologie, asemeni oamenilor, ca mărturisire, nu ca filozofare. De aceea, teologia sa este adevărată și vrednică de primit, pentru că se baza pe o mărturie solidă. Ale noastre sunt aproximații, niște mișmașuri de rostire – simțire, pentru a crește.