Când mă gândesc la capacitatea ideologicului de confisca râsul sănătos și a-l transforma în armă, în instrument de legitimare și consolidare a unei ierarhii a puterii, hm, îmi dau seama că nu e chiar de glumă cu hazul. În zilele noastre cel ce are puterea își poate permite a râde de cel chemat să stea cu capul la cutie. Cu simț de răspundere, corect, folositor.

Râsul ne provoacă, să recunoaștem, cu această incomodă relație stabilită între cel aflat cu gura până la urechi și cel pe seama căruia s-a construit poanta. Acesta din urmă, desigur, achită nota de plată. Astfel, când este asimilat ca un prânz copios (iar specialiștii confirmă că așa este: îngrașă), care implică un cost imputat altcuiva, râsul nu poate fi decât ideologic.

S-a râs, ne amintim cu un nerușinat chicot, de evrei, de chiaburi, de țigani, de boieri, de credincioși și de tot felul de lucruri sfinte, de atei, de negrii, de ruși și de unguri, de polițiști, de femei, în general, și de blonde în particular, de ardeleni, de politicieni, de somalezi, de preoți, de oricine a trebuit. Fie că era o putere de legitimat acolo și o alta de discreditat, fie că se răsturna lumea cu fundul în sus, măcar în glumă, dacă nu se putea altfel, râsetele acestea cimentau cu meticulozitate organigrame ale viețuirii, menite să explice de ce lumea asta este așa (proastă), când ar putea să fie altfel (raiu` pe pământ).

Paradoxal, s-ar părea că cele de mai sus nu sunt aplicabile și divertismentului, veți zice. Așa este. Numai că divertismentul nu este menit să provoace râsul, ci să ni-l ascundă, camuflându-l. Căci ne distrăm pentru că am uitat să râdem și am uitat să râdem pentru că ne-am pierdut acel simț al verticalității, cel care ordona în experiența noastră o lume în care găseam și sacru, și profan, și hilar.

Odată cu ascunderea sacrului în gesturi ce și-au pierdut conținuturile s-a pierdut și profanul; în aceste condiții, nu mai știm să facem diferența nici între lucrurile serioase și cele pentru care merită să crăpăm de râs. Ce mai putem face, în afară de a ne distra? La urma urmelor, e sigur, democratic și fără reacții adverse constatate într-un viitor apropiat. Deși …