Ca un profan într-ale teologiei gândind, am ajuns la convingerea că dacă nu putem crea apusuri de soare, nu este pentru că nu suntem „ca Dumnezeu”, ci pentru că ne e groază de lumină. Fugim de ea, ne arde, și nici o pomadă a acestui veac nu ne poate vindeca.

Ne ascundem între cuvinte. Cădeți peste noi, fraze mine meșteșugite și rostiri de poeți în plină vervă, acoperiți-ne, căci cine poate suporta noaptea aceasta înfiorătoare?

Totuși, întunericul nu va împărăți veșnic. Căci, pe deoparte, s-a arătat Lumina, iar pe de alta, ni s-au dat niște pensule miraculoase și niște vopsele prin care putem crea orizonturi.

În spatele lor o să pitulăm soarele atâtor vise și iluzii, spre a–l descoperi apoi, de fiecare dată, în noi răsărituri. Nimic nou sub soare, însă totul prospăt, gata să zburde a viață.

Neobosiți.