Cu vreo 40 de ani în urmă niște indivizi prea puțin duși pe la vreo biserică au scris un cântecel pentru urechiușe micuțe, rătăcite prin veacuri prea zgomotoase și prea vaste pentru nu se pierde în nebunia lor.

Un cântec depre care pot doar să presupun că era de actualitate pe atunci, într-o lume în care cinismul Războiului Rece încă îngheța o mulțime de conștiințe; totuși, pot îl recunoaște ca fiind dureros de relevant pentru felul în care se face educație, ucenicie, parenting, ziceți-i voi altfel acestui proces de transmitere a ceva de preț dinspre cei ce pleacă spre cei ce vin din urmă.

Zero.

Pentru că trăim într-o lume crudă și rea, învățăm noi înșine să fim cruzi și răi, crezând că așa, poate vom avea șansa supraviețuirii. Astfel, în cinismul nostru, modelăm după propria noastră angoasă a ideologicului realizat (politic desigur, căci religia este doar o anexă) o nouă generație. Nu îi lăsăm să se bucure nici pe ei de lucrurile în care noi n-am fost în stare să ne găsim bucuria. Despre credință nici nu vreau să mai pomenesc acum.

Supertramp – The Logical Song, luați, cât se mai poate. Puteți urmări versurile chiar în videclip.