De nepovestit, ea, muzica, este în sine o poveste,în care personajul principal este ascultătorul,iar tăcerea sa cea mai desăvârșită intrigădin câte s-au gândit vreodată.

Frumusețe neostentativă.

Așa aș descrie această mișcare, a doua, din Simfonia nr. 34 de Mozart. De fapt, termenul „mișcare” alăturat ei este impropriu, căci ea ne oferă înainte de orice un ispititor prilej de odihnă, ca printr-o scufundare liniștea unui lac dimineața, la mijitul soarelui. Pacea ei e molipsitoare: îți vine să le dai în trăznet pe toate cele ale traficului de zi cu zi (nu mă refer doar la șosele sau trotuare) și să te oprești, așa, ca-n Psalmi.

Să te oprești și să știi. Să nu pleci până nu ai ajuns la această cunoaștere intimă, profundă și de nezdruncinat, ca cea a unui martor al unei minuni: nu știi dacă să o spui mai departe, căci te vei face de r�