Aceasta e o nouă plăsmuire a activismului politic contemporan: neprihănirea politică, virtutea imuabilă a celui ce alege ce trebuie. E acel simț datorită căruia nu poți pricepe în ruptul capului cum pot alți oameni, aparent decenți și cumsecade, să aibă o opțiune politică diferită de a ta. Sau, să recunoaștem, e acel instrument extrem de precis care împarte lumea în care trăiești în mișei și/sau proști, pe deoparte, și oameni cu scaun la cap, de cealaltă. Te face să te simți bine, pentru că știi cu cine votezi și, pentru că nu se poate altfel, știi că ești de partea binelui absolut. Micile imperfecțiuni ale candidaților tăi, sunt fie răutăți și exagerări ale adversarilor politici, fie sunt percepute ca având dimensiuni microscopice, cu totul nevrednice de luat în seamă.

Pe vremuri, politica era o femeie de moravuri ușoare; puțini se puteau îndreptăți călcându-i pragul. Numărăm pe degete un Coposu, u