Visele şi viaţa, Étienne
Perrot, ed. Nemira, 2015
Visele şi viaţanu
este întocmai o carte scrisă de Étienne Perrot. Este
un volum ce reuneşte treizeci de serii de interpretări
de vise, realizate între 1978-1979, la postul de radio
France-Inter, în cadrul emisiunii „Totul sfârşeşte prin a se
adeveri“. E drept că analizele lui Étienne Perrot
ocupă un loc deosebit de important, însă nu trebuie uitaţi
nici Henri Gougaud şi Jacques Pradel, ale căror
observaţii fac posibil un dialog bazat - mai ales - pe
spontaneitate şi intuiţie în comentarea viselor
ascultătorilor.
În calitate de traducător şi continuator al
ideilor din a doua jumătate a vieţii lui C.G. Jung,
Étienne Perrot se autoproclamă drept un nou alchimist, a
cărui teorie vine în completarea psihanalizei freudiene şi a
psihologiei profunzimilor (propusă de Jung). Conducându-se după
modelul clasic al celor despre care se spune că prefăceau plumbul
în aur, noul alchimist este de părere că realitatea noastră de
toate zilele poate fi îmbunătăţită prin acordarea unei atenţii
deosebite viselor. Cu alte cuvinte, autorul propune o nouă terapie
bazată pe împărtăşirea, comentarea ori notarea lor. Chiar dacă
interpretarea nu e una „corectă“, „această eroare ne va conduce la
o rectificare şi la o mai mare supleţe faţă de interior.“ (p.
197)
Astfel stând lucrurile, în calitate de visători (la
propriu!), ne revine întrebarea: cum putem noi şti care este
atitudinea [potrivită] pe care visul ne îndeamnă s-o adoptăm în aşa
fel încât să ne meargă bine când ne trezim? Spre soluţionarea unei
atari probleme, Perrot ne îndeamnă să fim cât se poate de obiectivi
şi să înţelegem că visele ne pot comunica fie simbolic (simbolurile
fiind plurivalente), fie în mod concret. De asemenea, trebuie avută
în vedere şi situaţia în care ni se transmite să facem ceva ce în
realitate nu trebuie făcut.
O informaţie care mi-a atras atenţia în mod deosebit –
ce s-ar putea încadra în bună măsură într-o rubrică de genul
Ştiaţi că...? – face referire la perioada anului în
care visăm cel mai mult. Este vorba de intervalul mai-iunie, în
care activitatea inconştientă se intensifică „fiindcă atunci suntem
în rezonanţă cu natura.“(p. 220)
Interpretările lui Étienne Perrot pot fi aplicate cu
succes viselor oricăruia dintre noi, chiar dacă – cine va citi
cartea va încuviinţa această părere – autorul exagerează cu noua
lui alchimie, căzând într-o altă extremă (ceea ce el însuşi îi
reproşa lui Freud) fără să-şi dea seama. Iar dacă cineva
îndrăzneşte să spună că nu visează sau că uită visele, să încerce
să vorbească un timp despre acest domeniu (sau măcar să citească
această carte) şi o să aibă o surpriză. Oricum, până la primăvară
mai e timp...!
N.B. Oare cei 36 de ani care despart
prima ediţie a acestei cărţi de apariţia ei în 2015, la editura
Nemira, justifică slabul ecou pe care psihanalistul francez îl are
la noi? Din păcate abia cu acest articol i s-a dat
volumului de faţă startul ratingului pe www.goodreads.com
:(
