Zorile s-au lăsat domol peste visele nopții, risipindu-le printre file de carte, pentru ca apoi, în forfota generală, să mă trezească și pe mine, același pe care l-ați văzut și aseară – ba poate chiar un pic îmbunătățit pe ici pe colo, dar fără o cută în plus și fără un strop de gând lipsă –, gata să-și spună replica, cu patos și simț de răspundere, pentru ca diseară, la o oră de maximă audiență, să-și aștearnă iluziile pe aceeași pernă a amintirilor sau, de ce nu, pe a unei nostalgii după o vârstă ce nu s-a arătat niciodată, decât numai în poze, și acelea alb-negru, fără rezoluție și fără perspectivă, făcute și distribuite în neant fără ca cineva să-mi fi cerut acordul.