Introverți din toate țările, dați click AICI!

Nu trebuie să fii expert în vreuna dintre științele despre om sau oameni – ex. psihologie, sociologie – ca să observi faptul că lumea noastră cea reală[1] este croită în avantajul extroverților. Mă rog, e posibil ca întotdeauna să fi fost așa. Nu zic că e bine sau că e rău: e doar o stare de fapt. Și poate că așa este și drept, având în vedere că extroverții au cam pus lumea asta la cale, cu granițe, cu împărății, cu războaie, cu grandioase proiecte …

Darului din născare din tolba personalității extrovertului i se mai poate adăuga unul, un hibrid care îmbină resurse variate, unele greu de urmărit pe fir înapoi, spre a le descoperi originea; el este cel puțin la fel de important, în afaceri, în politică, în comunicare, în conducere, în comerț, în păstorire: cel al abilităților sociale.

(Cât se mai poate, introverții rezistă în special datorită tastaturilor. Acestea funcționează ca niște adevărate extensii ale prezenței lor în lume. În lumea pereților, a rețelelor și a norilor nimeni nu este privilegiat. Nu încă. Cineva ar putea obiecta, exemplificând cu lumea vlogurilor și a influencerilor, care în marea lor majoritate sunt și extroverți și înzestrați cu suficiente abilități pentru a presta decent, atât printre pixeli, cât și printre oameni. Așa este, dar printre ei, s-au strecurat pe nesimțite și o mulțime de chipuri și voci care fentează legea temperamentului. Pentru aceștia rolul de extensie al tastaturii este preluat de camera video, în rest avem aceeași Mărie, doar machiată altfel.

Bun, extreverții conduc lumea, în timp ce introverții se bucură responsabil, fără mare zgomot, de extensiile ei. Totuși … ideologie?!?

Păi, să mai vedem, să mai cântărim, să mai reflectăm nițel.

Trăim într-o epocă în care persona care nu socializează este tot mai mult scrutinizată din punct de vedere moral. Problema ei nu este cauzată de temeperament, nu este că „așa s-a născut” sau că, pur și simplu, „așa este ea”. Nu vrea, dom`le, pentru că-i poamă acră!

E tot mai de neconceput în lumea noastră prezența inadaptatului social, precum este deja cea a persoanei care nutrește convingeri conservatoare. Așa cum nu se poate concepe ca cineva să mai gândească în ziua de astăzi, în vremuri atât de avansate, că biologia are un cunvânt de spus în a defini „bărbatul” și „femeia”, nu se poate concepe ca cineva să aibă rețineri în a se amesteca în mulțime ca să inițieze conversații, să cunoască noi oameni, să stabilească contacte, să creeze punți de comunicare. Nope. În ambele situații, împricinații au ales greșit.

Așa încep ideologiile, cu identificarea și ostracizarea celor nepotriviți pentru vremurile pe care acea ideologie le transformă. Imperativele ideologice cern societatea, iar în sita dogmelor rămân cei ce se potrivesc veacului. Restul, dacă nu apucă sau nu reușesc să-și re-ajusteze amplasamentul și mărturia, sunt marginalizați.[2]

Suntem în faza subversivă a implementării. Marginalizarea se desfășoară încă destul de discret, cu acordul tacit al tuturor, pentru că toată lumea (inclusiv introverții și inadaptații) este dispusă să creadă că bunul simț domnește. Li se mai oferă o șansă acestor nenorociți: rafturile librăriilor sunt pline de cărți care să îi ajute pe oameni să învețe să fie altfel între semenii lor, să îi convingă, să le câștige încrederea, să fie plăcuți și, de ce nu, să îi manipuleze cu măiestrie.

Încă găsești în multe anunțuri cu oferte de locuri de muncă cerințe de genul „sociabil”, „abilități de comunicare și de relaționare”, „atitudine pozitivă”, „atitudine și zâmbet”, „orientat spre oameni”, „Om cu Zâmbete din Plin” (!). Toate aceste săgeți au aceeași țintă. Imaginați-vă că în loc de ele ar scrie „ochi albaștri” sau „cu greutate sub 65 kg”. Acum ați înțeles problema.

Dar cărțile nu au fost puse încă pe masă, iar dogmele încă se coc în mințile fierbinți ale ideologilor.

Progresismul actual se laudă cu ideea – generoasă, de altfel – că orice om de pe lumea asta trebuie să fie respectat și să i se facă auzită vocea. Mi-aș scoate pălăria în fața acestei ideologii dacă aș vedea că pe lângă acele categorii de oameni care țin capul de afiș al agendei lor și acești inadaptați s-ar bucura de același tratament ideologic. Ah, e mult mai greu: cum să construiești o mândrie a inadaptatului social? Cum să faci să îi fie auzită vocea dacă nu vrea să iasă în față să vorbească? Nu am zis că va fi ușor, dar asta e crucea ce-ați pohtit.

Puteți începe cu cotele la reprezentarea din filme: în fiecare film cel puțin unul dintre protagoniști să fie un pustnic social, unul care atât timp cât nu se toarnă vreo scenă stă încuiat în cabina sa personală, nu iese la un șpriț cu colegii, nu participă la conferințele de presă, iar la premierele filmelor se strecoară în sală pe ușa din spate a cinematografului. Asta v-ar spăla, în ochii mei, toate idioțeniile ultimilor ani. Nu că ar conta, mai ales că eu însumi sunt un introvert, așa că prejudecata mea mă condamnă înainte măcar de a formula vreo idee sau soluție.

Oricum, asta este, mijește o ideologie după deal. Deocamdată nu vreau să alarmez pe nimeni, pentru că suntem încă departe. Dar viermele e deja în fruct. Scapă cine poate.

[1] Tradiționalist cum mă știți, eu încă mai privesc lumea dihotomic, deosebind realul de virtual. Undeva, greu de spus cu precizie unde, între ochii mei și ecran este acel zid. Încă veghez asupra lui, nu las pe nimeni să treacă. Nu garantez, însă, că voi mai putea continua prea mult așa: toate postările astea se vor întoarce într-o zi împotriva mea, forțându-mi retragerea într-ale reprezentărilor și înțelesurilor lor. Care, la acea vreme, vor fi toate reale precum tastatura de pe care scriu în aceste clipe.

[2] Am ales un cuvânt blând, în ton cu vremurile. Astăzi prin marginalizare se poate înțelege „cancel”, realitate în care încă se mai poate trăi cumva. Gândiți-vă numai la felul în care se practica marginalizarea pe vremea Revoluției boșevice sau în cea a a lui Stalin …