De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască. (Apostolul Pavel)
Mi se pare frapant de strident din punct de vedere comportamental și îngrijorător din perspectiva mărturisirii să aud creștini care se tânguie pentru că nu pot lua o cină în oraș, deoarece nu au certificat Covid. Le respect dreptul de a nu se vaccina, atât timp cât și-l țin pentru ei și nu-mi trimit mesaje în care să-mi spună că m-am pecetluit pentru Satana, că voi muri cât de repede în chinuri crunte, că l-am substituit pe Dumnezeu cu un alt „salvator”, că girez oculta condusă de Gates și de Soroș, că nu o să mai pot avea copii (sic!) șamd. Și atât timp cât nu-mi trimit filmulețe cu „specialiști”, altă plagă a zilelor noastre. Dar nu le respect pretenția de a mânca în oraș, la restaurante de fițe sau în mall-uri.
Nu văd de ce acești dreptcredincioși nu pot, pentru o perioadă, să comande un meniu, de care să se bucure cu cine poftesc, fără să se tăvălească prin Valea Umbrei Foamei pentru că nu li se permite accesul într-un restaurant. Învățați ceva de la Pavel, creștinilor. Hai că puteți: unii ați preluat de la el pe nemestecate monergisme mult prea înalte pentru mințile comune, alții intransigența schilodirii sau melancolii hermeneutice cu totul speciale.
Nu vă grăbiți să-mi semnalați sminteala teologică: știu și eu că nu despre asta este vorba în pasajul citat mai sus. Nici pe departe! Dar punctul de plecare este același: nu voi muri pentru o mâncare și nu voi face din foamea mea un pretext pentru a mă lupta cu lumea, cu Biserica, cu guvernul, cu oculta, cu toate duhurile și puterile văzute și nevăzute, pentru a-mi cere dreptul la o ciorbă, fie el legitim, fie foamea cât de mare. Nu, într-o țară în care, după surse oficiale (după părerea mea destul de indulgente), cel puțin un copil din zece merge în fiecare seară la culcare înfometat. Nu, în condițiile în care aproape jumătate din locuitorii satelor României trăiesc într-o sărăcie lucie. Nu acum, când spitalele sunt sufocate de oameni care ar da orice nu pentru o mâncare, ci pentru un strop de oxigen.
Treziți-vă. Faceți-vă mâncare acasă. Dacă nu știți sau nu aveți idei, vă trimit eu niște rețete. Dacă vă e lene, vă înțeleg: și mie îmi este. Comandați-o! Dar nu vă mai tânguiți ca niște prunci neînțărcați. Nu fiți ca Esau, fiți ca Iacov.
Cel ce pentru o mâncare este în stare să dea la schimb un bun spiritual, de orice fel, sub orice ptext, este urmașul lui Esau, negreșit. Iacov, în schimb, renunță la toate, pentru a cere totul de la Dumnezeu. Dat afară de la masa tatălui său, își ia cina prin străinătățuri. Dar nu s-a luptat cu lumea, ci cu Dumnezeu. Fiți ca el, chiar și pe vreme de pandemie. Takeaway.
