Ah, teoriile astea ale unui om – musai specialist într-un domeniu, deși „persecutat” de confrați –  care știe un adevăr pe care toți ceilalți fie îl ignoră, fie îl ascund! Cu ce le voi asemăna? Ce ne spun ele, de fapt?

Sunt prea multe astfel de teorii; asemeni religiilor, nu pot fi toate adevărate. Pe care dintre ele să urmăm, să o credem?

E glasul celui ce strigă în pustie. Puțin contează conținutul, variabil de la o instanță la alta a mitului: importantă este paradigma transmisă. Un om, unul singur, un proscris, un marginalizat, chiar persecutat politic, știe cu adevărat cum stau lucrurile, iar el trăiește, cumva, în afara cercului strâmt al ignoranților. Aceștia, reprezentanți ai unei puteri leviathanice,sunt fie surzi, fie orbi, fie rău intenționați, fie instrumente ale Adversarului. Iar puterea, împreună cu media oficială, tună împotriva lui și îi discreditează fiecare cuvințel.

Nimic nou sub s...