Excepționalismului românesc i-a lipsit până acum o probă palpabilă, concretă, .

Ce folos să bați toba să știe tătă lumea că spațiul carpatino-danubiano-pontic este adevăratul leagăn al civilizației (sau, după caz, „grădina Maicii Domnului”), să pretinzi că noi suntem adevărații urmași ai lui Adam și ai Evei, că înaintașii noștri au dăruit umanității roata și primele propoziții scrise, matematica și alte cele ale gândirii, că inteligența românească, sugerată discret cu ocazia unor olimpiade de matematică, se va revela în toată splendoarea ei cât de curând, că suntem atât de periculoși, încât toate imperiile și puterile pământului conspiră la frânarea ascensiunii noastre spre un zenit de neînchipuit și că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, destinul nostru este să aducem armonie în acest haos mundan? Fără niște probe la dosar, nu ne pricepe nime`.

Suntem începutul și sfârșitul a toate câte-s bune-n lume, nația care focalizează lentilele istoriei pe Sfinx și pe Babe (negreșit, urme ale primelor vizite extraterestre, care doar pe noi ne-au găsit vrednici de a le oferi ospitalitate), tagma juraților de la Judecata de Apoi, buricul științei și cunoașterii, urmașii vajnicilor atlanți (dacii și romanii sunt totuși mărunți), Poporul ales să fie instrument al singurei pronii care contează, cauza primordială din lanțul întocmit încă de dinainte de veșnicii spre strălucirea noastră.

Există o conspirație care nu-i recunoaște românului trăsături care îl recomandă ca model antropologic fundamental, reper de admirat și de multiplicat din Alaska-n în Kamceatka. Lăsați inteligența, e mult mai mult de atât: o bunătate molipsitoare, o blândețe instinctivă, capacitatea de a trăi ca nimeni altul frumusețea clipei, înfloritor ca stejarul, verde ca bradul, tare ca oțelul, îndelung răbădător (nici o altă nație nu i-ar fi rezistat lui Ceaușescu, călăul suprem), intim prieten cu mediul înconjurător (în special cu codrii…), optimist, hâtru (într-un mod fascinant, irezistibil), loial unor valori nepieritoare …

No, acum: și dacă n-om fi chiar tot ce scrie mai sus, important este în primul rând ce am fost. Și că într-o zi – o să vedeți – vom fi chiar mai mult decât atât. Important este că noi știm astea și le credem, deși realitatea ne cam dă cu tifla uneori.

Cum ziceam, însă, ne lipsea proba acestui fascinant excepționalism.

Acum o avem.