Vă mai aduceți aminte, prieteni, că undeva, demult, tare demult, pe la începuturile pandemiei, unul dintre argumentele scepticilor și conspiraționiștilor se baza pe o carență în planul experienței relaționale imediate a fiecăruia dintre noi: „Care Covid? Ai auzit tu de cineva apropiat, vreo rudă, prieten sau cunoștință, care să fi luat virusul ăsta? Totul e o invenție mediatică!”. Pe atunci, fiind la început, răspunsul tău era, invariabil, „Nu, nu cunosc personal persoane infectate.”. Dacă aveai un pic de curaj, eventual, spuneai „Nu încă.”. Dar nu îl aveai, te cunosc.

Nu mai funcționează acest argument acum. Cei mai mulți dintre noi cunoaștem oameni în carne și oase care s-au infectat, rude, prieteni, cunoștințe, vecini; unele dintre aceștia nu mai sunt în viață, din păcate. Prieteșugul, însă, ca instrument de argumentare, rămâne un potent instrument de angajare activă, viguroasă și pertinentă pe piața ideilor.

Trăim într-o inflație de povești, cazuri și necazuri aflate de la prieteni. „Mi-a spus mie un prieten că …”, „Am un prieten care …”, „Un prieten a făcut cutare lucru și …”, „I s-a întâmplat unui prieten …”, „Mi-a confirmat un prieten din interior că …”, „Uite ce a distribuit un prieten de-al meu …”. Oh, și să nu uităm de invulnerabilul „Am aflat de la un prieten, căruia i-a spus cineva că …”.

Nu contează despre ce e vorba și care este conținutul comunicării. Poate fi despre viață, despre moarte, despre Gigi, despre Gates, despre Șoșoacă, despre caracatițe ascunse în serul ucigaș, despre mutanți … ziceți voi. Esențial este ca informația beton să vină de la un prieten. Că o fi pe bune sau plăsmuire, prieten adevărat sau dușman deghizat, că o fi de fapt un „ragăm nu”, ca în acea schiță a lui Caragiale … ce mai contează? Ai un prieten, ai dat lovitura.

Știi de la un prieten că lucrurile stau exact așa cum spui tu. Ceilalți trebui să aibă grijă, să nu plece urechea după surse dubioase, să nu asculte minciunile ălora, fie ei oameni cu nume și prenume și, la fel de neinteresant și de suspect, cu expertize în niște domenii oarecare. Atunci când știi ceva de la un prieten nu mai încape discuție, stai pe un teren solid.

Recunosc spășit, prietenul ăsta – un veritabil „soldat necunoscut”, care ar merita un monument (nu-i asta o idee genială?) – este bun la toate. E loial, nu te dă de gol, nu te contrazice niciodată. El știe ce este prietenia adevărată, putem lua notițe. Totuși, să nu uităm că este gelos și că cere excusivitate. Oricum, informația care vine de la niște prieteni nu mai are același parfum de credibilitate. Îți este permis să ai un singur prieten. Nu-i bai, ți se dă voie să ai și o mătusă, doi unchi și câți veri poftești.

Știu că o să vă supăr: e bărbat. Informația primită de la „o prietenă” nu penetrează. Nu știu care este cauza, dar un prieten mi-a zis că e din pricina faptului că virusul însuși este de gen masculin. Cum de nu m-am gândit.

Haideți să admintem cu toții evidența: e bine să ai un prieten. Cu condiția să fie la singular și nearticulat.

(preluat de la un prieten)