Pilda cinefilului și a personajului negativ

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt personaje pozitive ale acestei lumi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi.

„Doi oameni s-au suit la Cinema, unde rula un film bun, bazat pe fapte reale; unul era în sală şi altul proiectat pe ecran. Spectatorul sta comod în fotoliu, ronțăind popcorn, şi a început să gândească despre sine astfel:

„Regizorule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, psihopați, răi, puși pe distrugerea lumii, uite, chiar ca personajul acesta. Eu urmăresc câte două filme la cinema pe săptămână, mă uit în fiecare seară la un serial pe Netflix.”

Personajul negativ al filmului (vilain) era pe pânză, făcând toate relele de care era în stare, şi nu îndrăznea să privească înspre cei din sală, ci se bătea în piept şi zicea:

„Dom` regizor, fie-mi moartea cât mai cruntă!”

Eu vă spun că mai degrabă personajul acesta s-a pogorât acasă mai autentic, fie și numai în conștiințe, decât cel din sală, în singurătatea lui.

Căci oricine crede că este real în mărturie, va fi descoperit în ipocrizia sa şi oricine își asumă ficțiunea propriei vieți va fi promovat ca autentic.”

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente